Declaraţia care nelinişteşte lumea. Semnalul unei operaţiuni a SUA împotriva Iranului

Declaraţia care nelinişteşte lumea. Semnalul unei operaţiuni a SUA împotriva IranuluiSursa: Agerpres

SABAH. În timp ce la Viena continuă negocierile cu Iranul privind programul nuclear al Teheranului, Austin l-a primit la Pentagon pe omologul său israelian Benny Gantz. În declaraţia făcută juranliştilor înaintea întâlnirii, Austin a subliniat superioritatea Israelului în regiune din punct de vedere al calificării.

Austin a spus: "Împărtăşim temerile profunde ale Israelului legate de acţiunile destabilizatoare ale guvernului iranian, inclusiv sprijinul pe care-l acordă terorismului, programul de rachete şi progresele obţinute în domeniul nuclear care generează îngrijorare." Menţionând că SUA şi Israelul împărtăşesc "întrutotul aceeaşi părere" în privinţa prevenirii obţinerii de către Iran a armei nucleare, Austin a continuat:

"Acest lucru reprezintă interesul securităţii naţionale a SUA, Israelului şi a întregii lumi. Suntem profund îngrijoraţi de acţiunile guvernului iranian din ultimile luni în domeniul nuclear, de provocările care continuă şi de lipsa angajamentelor diplomatice constructive.

Aşa cum a declarat în mod clar şi preşedintele, în cazul în care politica nu va da roade, suntem pregătiţi să ne întoarcem la celelalte opţiuni. Departamentul Apărării va continua să conlucreze îndeaproape cu toţi partenerii noştri din regiune, şi în primul rând cu Israelul, împotriva ameninţărilor Iranului. Ne vom apăra pe noi, îi vom apăra pe prietenii noştri şi ne vom apăra interesele."

Iranul este cea mai mare ameninţare la adresa păcii globale

Austin a avut cuvinte de apreciere la adresa Israelului pentru că şi-a normalizat relaţiile cu Bahrain, Emiratele Arabe Unite şi Maroc şi, de asemenea, a subliniat că includerea Israelului în misiunile Comandamentului Central al armatei americane (CENTCOM) a deschis poarta unor noi oportunităţi în regiune.

La rândul său, Gantz s-a referit la legăturile strategice dintre Israel şi SUA. Gantz a spus: "Aştept cu nerăbdare să aprofundăm dialogul şi cooperarea noastră pentru a ne opune Iranului, inclusiv prin pregătirea militară comună, pentru a opri agresivitatea regională şi dorinţa nucleară a Iranului.

Ar trebui să spun că Iranul este cea mai mare ameninţare la adresa păcii globale şi regionale şi a stabilităţii." Gantz a sustinut că Iranul reprezintă o ameninţare la adresa existenţei statului Israel şi a adăugat că problemele sunt cu regimul din Iran, nu cu poporul iranian.  (Rador)

 

 

Ne puteți urmări și pe Google News