Exclusiv. Fudulie în pandemie! De ce nu se vaccinează românii? Explicația unui renumit expert
- Andreea Vlad
- 21 octombrie 2021, 20:37
Situația școlii într-o pandemie prelungită și rolul mai general al educației în insuccesul campaniei de vaccinare au fost temele dezbătute în podcastul EVZ Play de joi, de către Robert Turcescu și invitații săi, expertul în educație Daniel Funeriu și jurnaliștii Dan Andronic și Mirel Curea.
„Luăm măsuri după o zi pe alta. Dacă la început eram principalul avocat al autorităților, acum suntem de doi ani aproape (n.r. - în pandemie). Toate aceste scenarii trebuiau prevăzute de câteva luni. Să știm exact ce facem, continuarea acestor cârpeli. Autoritățile trebuie să decidă între două drepturi fundamentale: dreptul la educație și dreptul la sănătate", a explicat fostul ministru al Educației Daniel Funeriu.
„Educația se va întâmpla online, ne place sau nu"
Specialistul în educație pledează pentru dreptul copiilor de a merge la școala fizică în pandemie, însă admite că generația actuală e digitală. „Astăzi tinerii noștri sunt online, spațiul lor mental e online. Statul trebuie să-și impună respectarea Constituției și în online. Nu aș ezita să impun rețelelor de socializare să livreze 15 minute de conținut educațional. Să ducem educația online, acolo se va întâmpla, ne place sau nu ne place (...) Internetul a apărut când omenirea era pe distracție. Acum noi folosim această incredibilă revoluție în IT nu pentru a dobândi cunoaștere, ci pentru a ne distra. La nivel societal asta ne va duce în zid. Umanitatea se va duce fix în zid".
„Neîncrederea e în mentalul colectiv al românilor"
Chestionat de jurnalistul Dan Andronic referitor la abordarea refractară a românilor față de vaccinarea anti-Covid, expertul a remarcat că neîncrederea are indubitabil un rol important. „Vă aduceți aminge de campania de vaccinare eșuată contra cancerului de col? E sămânța disoluției mentale. Arată că ceva profund s-a defectat în mentalul colectiv (n.r. - al românilor). E legată de educație, dar și de încredere. (...) Neîncrederea e în mentalul colectiv al românilor. Înainte să ai o societate permeabilă la cunoaștere trebuie să ai cel puțin câțiva piloni de încredere. Pilonii de încredere tradiționali în România erau Biserica, Armata și școala (...).
Românii nu se vaccinează pentru că nu au încredere că li se întâmplă ceva bun
Nu avem la bază o încredere societală care să facă din educație o dinamică socială. Reforma în educație a fost făcută o singură dată în baza raportului Miclea. Când tu, președintele României vii cu un raport care nu e semnat, ce încredere să aibă Ion că aia va duce la ceva bun pentru copilul său? Românii nu se vaccinează pentru că nu au încredere că li se întâmplă ceva bun. (...) Când vedem faliile în societate avem o problemă", a conchis Daniel Funeriu.
Versiunea integrală a podcastului poate fi vizionată aici: