Ministrul demisionar al Agriculturii, „omul lui Orban”, se întoarce în Guvernul Cîțu. Un telefon primit l-a convins să o facă
- Simona Ionescu
- 15 octombrie 2021, 15:36
Ministrul Agriculturii Adrian Oros, demisionat din guvernul Cîțu la sfârșitul lunii septembrie, a anunțat că revine în executiv după ce a fost sunat de premierul interimar al PNL.
Oros își retrage demisia din funcția de ministru al Agriculturii. ”Am fost sunat de premierul Cîțu, să revin asupra demisiei până la formarea unui nou guvern. Nu părăsesc echipa Ludovic Orban, să fie clar”, a spus ministrul Agriculturii într-o intervenție la postul Realitatea Plus.
El a declarat că telefonul l-a primit joi seară, fiind prima oară în 9 luni de zile când vorbește cu premierul. Florin Cîțu l-a rugat să revină asupra demisiei până la formarea unui nou guvern.
Oros a spus că speră că va fi vorba de o perioadă scurtă și că a acceptat pentru că nu vrea să provoace disfuncționalități în sistem, iar agricultorii să fie și mai rău afectați de criza politică. A accentuat că nu înseamnă că opțiunea lui pentru susținerea lui Orban va fi schimbată și că singura soluție de refacere a coaliției se învârte în jurul fostului președinte al PNL.
Încă de când a anunțat că demisionează din fruntea Ministerului Agriculturii, în 28 septembrie, fiind unul dintre liberalii care l-au susținut permanent pe Ludovic Orban, inclusiv la celebrul congres al PNL, a adus acuzații premierului Cîțu.
Ministul Oros a declarat atunci că demisia sa din guvern nu are legătură cu congresul PNL, ci cu faptul că nu a primit destulă susținere din partea premierului Florin Cîțu pentru programele din agricultură. El s-a plâns că ministerul a primit un buget mai mic decât anul trecut.
Același lucru l-a repetat și acum, la postul tv citat, când a spus că timp de 9 luni premierul Florin Cîțu nu i-a dat un telefon pentru a discuta probleme legate de agricultură și de industria alimentară.