Începe coșmarul pentru românii care stau la bloc. Păturile sunt singura soluție

Începe coșmarul pentru românii care stau la bloc. Păturile sunt singura soluție sursa: arhiva EVZ

Sunt multe asociații de proprietari din București care nu vor să primească agent termic în această perioadă, pentru a amâna cât mai mult facturile uriașe ce vor veni.

Sunt asociații de proprietari, din București, care cer amânarea furnizării căldurii, din cauza spaimei legate de facturi. În acest timp, 60.000 de apartamente din Sectorul 6 riscă să rămână și iarna aceasta fără căldură, pentru că electrocentrala de care depind a oprit alimentarea.

Marea îngrijorare este legată de prețul uriaș al facturilor ce se prefigurează în această iarnă

„Avem 26 de grade. Asta e apa din termoficarea blocului. Acum umplem o găleată cu apă. Luăm temperatura, vedem dacă e diferență între ce ne arată contorul RADET și termometrul nostru. Iată, 20,4 grade Celsius”, a explicat Cristian Ban, președinte al unei asociații de proprietari, conform Digi 24.

„Caloriferul este tot timpul rece, niciodată nu am fost mulțumiți. Ne învelim cu câte două pături”, a afirmat o bucureșteancă. Pe site-ul Termoenergetica sunt 31 de pagini cu adrese la care apa caldă și căldura sunt sub parametri.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Prețul gazului anul trecut pe timpul ăsta era undeva la 80 de lei și acum e 600 de lei”

„Nu am mai avut puterea să cumpărăm gazul, să plătim contractul și ni l-au oprit. Prețul gazului anul trecut pe timpul ăsta era undeva la 80 de lei și acum e 600 de lei. A venit Termoenergetica. Am acumulat o datorie și la ei în momentul de față de vreo 5 milioane de euro”, a spus Constantin Bucur, director al CET Vest Energo.

De luna viitoare începe compensarea facturilor la energie termică pentru consumatorii economici

„Grivița și Energo sunt oprite. Este o foarte mare problemă, mai ales pentru sectorul 1 și dar nu putem să lăsăm jumătate din sectorul 6 în frig total. Vom încerca din energia termică din sistem să distribuim peste tot. Asta înseamnă că va fi mai puțin peste tot”, a afirmat Claudiu Crețu, director Termoenergetica.

Aproximativ 20% din asociațiile de proprietari au cerut amânarea furnizării căldurii pentru luna noiembrie. Tot din noiembrie începe și compensarea facturilor la energia termică pentru consumatorii vulnerabili.