Natura a făcut prăpăd peste noapte. Cluj, cel mai afectat județ. Zeci de solicitări la 112, în doar câteva ore
- Cristi Buș
- 19 iulie 2021, 06:55
Mai multe zone din municipiul Cluj-Napoca şi din localităţile limitrofe au fost afectate, duminică seara, de o furtună puternică însoţită de grindină.
Vremea la Cluj a luat-o razna! Până la miezul nopţii de duminică spre luni, la ISU Cluj au fost înregistrate 80 de solicitări, la care au intervenit 11 echipaje formate din 30 de pompieri.
Reamintim că România a înregistrat un debit uriaș de apă în anumite zone. Au fost și 232 de l/mp
"Sunt înregistrate (...) solicitări pe municipiul Cluj-Napoca pentru îndepărtarea arborilor căzuţi, două solicitări pentru acoperişuri deteriorate şi cinci apeluri referitoare la avarii privind afectarea reţelelor de alimentare cu energie electrică. Situaţia este în dinamică. (...) Sunt 11 echipaje ale ISU Cluj, constituite din 30 de pompieri, cu utilaje şi mijloace specifice, sprijinite de Serviciul Spaţii Verzi, din cadrul primăriei Cluj Napoca, şi asociaţia CERT, care răspund unui număr de 80 de solicitări, înregistrate până acum. Până acum, cele mai afectate străzi din municipiul Cluj-Napoca au fost Strada Unirii, Aleea Detunata şi Aleea Băişoara", se arată într-o informare a ISU Cluj.
De asemenea, s-a intervenit pentru îndepărtare arborilor din curtea secţiei de hematologie a Institutului Oncologic, pentru că blocau accesul ambulanţelor.
Echipaje ISU acţionează şi la Liceul Teoretic "Lucian Blaga", de pe Aleea Băişoara unde a fost smuls acoperişul. Se lucrează la desfacerea acestuia deoarece blochează în totalitate aleea.