Lovitură pentru turismul din Grecia și Spania. Aceste destinații nu figurează pe „lista verde” de călătorie din Marea Britanie

Lovitură pentru turismul din Grecia și Spania. Aceste destinații nu figurează pe „lista verde” de călătorie din Marea Britanie

Turismul din Grecia și Spania este pe cale să primească o lovitură dură din partea autorităților din Marea Britanie care nu le-au inclus pe „lista verde” a destinațiilor de vacanță recomandate turiștilor.

Destinațiile de vacanță din insulele spaniole și grecești nu vor fi trecute pe lista verde întocmită de autoritățile din Marea Britanie pentru cei ce vor să călătorească. Decizia a fost luată în ciuda raportării unui număr mai mic de cazuri de COVID decât în restul continentului.

Britanicii care dorescă să-și petreacă vacanțele în străinătate așteaptă lista cu țările pe care le vor putea vizita fără să fie nevoiți să intre în carantină la întoarcere. Conform publicației The Sun, doar câteva state vor fi înscrise pe această listă, în prima fază.

Secretarul pentru transporturi Grant Shapps a spus că, deși datele „arată bine”, ridicarea restricțiilor trebuie să se facă cu prudență din cauza situației COVID din statele din Europa.

Autoritățile britanice au pus la punct un sistem de semafoare pentru a semnala zonele de risc. Acesta este pe trei culori, verde, portocaliu – chihlimbar și roșu. Culorile vor fi alocate în baza campaniei de vaccinare, a ratelor de infectare precum și a răspândirii noilor variante de coronavirus.

Zonele verzi vor permite turiștilor să călătorească fără să fie nevoiți să intre în carantină, dar cu efectuarea de teste înainte și după revenire. Cei care intenționează să călătorească în țările de pe lista chihlimbar vor trebui să rămână în carantină 10 zile după sosirea din vacanță. Călătoria în țările de pe lista roșie va fi scoasă în afara legii. Oricine va călători în aceste state va trebui să plătească pentru a fi izolat într-un hotel atunci când va ajunge în țară.

Grecia Israel pasaport verde

Ce state vor fi pe lista verde

Printre statele care vor fi trecute pe lista verde se vor afla Gibraltar, Malta, Israel și Islanda. În schimb, alte destinații tradiționale pentru vacanțe, precum Franța, Spania, Grecia și Italia vor trebui să mai aștepte câteva săptămâni. Acestea se îndreaptă spre culoarea portocalie.

În cazul spaniei, lista portocalie va include toate insulele, inclusiv arhipelagul Baleare - a căror rată COVID este mai mică de un sfert din cea a Spaniei - și Canare, care a vaccinat aproape o treime din populația adultă.

Portugalia este singura destinație importantă care ar putea intra pe lista ce urmează să fie publicată spre finalul săptămânii, joi sau vineri.

Insulele Baleare vor avea de suferit în lipsa britanicilor

Ministrul turismului din Insulele Baleare a declarat că ar trebui luată în considerare nu Spania în totalitate ci fiecare regiune în parte.

„Guvernul britanic (ar trebui) să țină cont de situația epidemiologică a unor regiuni separate, mai degrabă decât de țări diferite. Avem tehnologia disponibilă pentru secvențierea virusului și a tulpinilor sale la un procent mai mare decât orice altă regiune Am făcut eforturi uriașe pentru a contracara pandemia, iar cifrele epidemiologice ale insulelor sunt printre cele mai bune din Europa”, a declarat Iago Negueruela, ministrul turismului din Insulele Baleare, pentru The Telegraph.

Grecia și-a vaccinat populația insulară

Grecia s-a grăbit să vaccineze populația de pe cele 85 de insule până în luna mai. Aceasta tot din motive legate de atragerea turiștilor britanici. Grecii au sperat că aceștia se vor îndrepta spre aceste insule după ridicarea interdicțiilor de călătorie.

Insule precum Minos și Kythnos au vaccinat peste jumătate din populația adultă, ceea ce reprezintă în procente, de trei ori mai mult decât rata continentală.

Guvernatorul Cretei, Stavros Arnaoutakis, a susținut că insula este o „destinație sigură”, cu mai mult de un sfert din populația adultă imunizată.

„Regiunea Creta este o destinație sigură, respectând toate protocoalele necesare pentru a asigura cazarea în siguranță a turiștilor britanici pe insula noastră”, a declarat Stavros Arnaoutakis pentru The Telegraph.

 

 

Ne puteți urmări și pe Google News