Vremea, marți 30 martie. Cât de cald va fi și unde va ploua

Vremea, marți 30 martie. Cât de cald va fi și unde va ploua

Specialiștii de la ANM au anunțat că temperaturile din termometre nu vor oferi surprize negative, iar precipitațiile vor fi reduse teritorial.

Marți, 30 martie, vremea se va menține caldă, temperaturile fiind în creștere, după cum anunță specialiștii de la Administrația Națională de Meteorologie (ANM).

Cele mai ridicate maxime ale zilei le vom avea prin Oltenia, Muntenia, sudul Moldovei (13 – 15 grade), pentru ca în restul țării să vorbim de valori diurne de la 8 –9 grade în Crișana, respectiv 11 – 12 grade în restul regiunilor. În zonele montane maximele zilei ajung la 5 – 7 grade, cu 1 – 3 grade pe creste.

Cum va fi vremea, marți, 30 martie

Precipitații, slab din punct de vedere cantitativ, vor fi doar prin Crișana Maramureș (1- 3 l/mp), dar răzleț, și prin zonele montane și sudul Moldovei (sub 1 l/mp). Vorbim de ploi, iar pe timpul nopții, mai ales prin zonele montane, de ninsori slabe. În București, de dimineață și până seara soarele va sta ascuns în spatele norilor, va fi o zi înnorată. Totuși, această zi nu prezintă șanse de apariție a ploilor. Meteorologii au anunțat că maxima se va situa în jurul valorii de 15 grade, iar minima din timpul nopții va coborâ până la 4 grade.

În Transilvania şi la munte vor fi precipitaţii mixte. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări pe crestele montane. La munte, cerul va fi mai mult noros şi local se vor semnala precipitaţii mixte. Vântul va avea intensificări mai ales pe crestele Carpaţilor Meridionali, unde rafalele vor depăşi 60...70 km/h. Temperaturile vor continua să scadă.

Iată ce temperaturi vor fi în marile orașe:

Brașov: 10 grade Iași: 13 grade Cluj Napoca: 14 grade Constanța: 9 grade Bacău: 13 grade Timișoara: 17 grade Oradea: 16 grade Sibiu: 13 grade Giurgiu: 14 grade Galați: 13 grade Arad: 17 grade Piatra Neamț: 12 grade Târgu Mureș: 13 grade Ploiești: 15 grade Pitești: 15 grade

Mâine, temperaturile maxime pe regiuni vor arăta astfel: 16 grade în Moldova, 18 în Transilvania, 16 în Maramureș, 18 în Crișana și Banat, 16 în Muntenia, 17 în Oltenia și 14 în Dobrogea.

Va fi soare în toată țara, iar cerul va fi mai mult senin. Doar în zona Moldovei se anunță ploi pe alocuri.

Ne puteți urmări și pe Google News