RAINEWS: Joi şi vineri se desfăşoară summitul european de la Bruxelles
- Cristi Buș
- 11 decembrie 2020, 01:30
Pe masa de lucru se află Fondul de redresare şi veto-ul lui Orban care afirmă că s-ar fi ajuns la un acord
Agenda Consiliului European, care se reunește fizic la Bruxelles joi și vineri prevede, așa cum subliniază președintele Charles Michel în scrisoarea de convocare către șefii de stat și de guvern, abordarea mai „multor probleme importante”.
Conte: „La Bruxelles, cu un mandat clar de reformare a MES”
De îndată ce a ajuns la Bruxelles, înainte de a intra în sala lucrărilor, primul ministru italian, Giuseppe Conte a făcut următoarele declarații: „Ieri a existat un pasaj parlamentar care a sancționat coeziunea forţelor majoritare și a dat un mandat complet pentru a finaliza reforma MES-ului ", dar și pentru a "oferi Italiei un rol de lider, astfel încât Italia îşi va putea exprima energia inovatoare și va da un nou impuls visului european". "Astăzi este o zi importantă. . Suntem încrezători că putem depăși veto-ul Ungariei și Poloniei asupra fondului de redresare. Au existat semne de apropiere, este important să deblocăm cele 209 miliarde şi sperăm să facem acest lucru în aceste ore".
Lucrările summitului
Discursul introductiv al summitului european a fost ţinut de președintele Parlamentului European, David Sassoli. „Sper că până mâine se va găsi o soluție care să ne permită să votăm săptămâna viitoare cadrul financiar multianual și reglementarea mecanismului european asupra statului de drept” și „este important ca, odată găsită unitatea, Uniunea să continue să meargă înainte cu toate cele 27 de state membre". „Evident - a avertizat Sassoli - vom examina în detaliu concluziile Consiliului European și sperăm ca acestea să fie compatibile cu spiritul și litera compromisului, în special în ceea ce priveşte apărarea statului de drept”. "Nu există nicio alternativă: acesta este momentul deciziilor curajoase. După speranțele verii, cetățenii noștri, întreprinderile și partenerii noștri se așteaptă ca între instituții și statele membre să existe unitate, pentru a putea trece la acţiune".
În ceea ce priveşte Brexit, Sassoli a adăugat: „Regret profund decizia Regatului Unit de a părăsi UE”, însă, cu toate acestea „un acord, ar fi un punct de plecare solid pe care să construim noul nostru parteneriat”. "Ne aflăm, într-adevăr, la punctul final pentru a ajunge la un acord cu privire la relația viitoare dintre cele două părți. În caz de acord, Parlamentul va trebui să examineze textul cu atenție și să-şi ia tot timpul necesar înainte de a decide dacă îşi va da consimțământul până la 31 decembrie".
După tradiționalul discurs preliminar al președintelui Parlamentului European David Sassoli, liderii celor douăzeci și șapte vor începe să vorbească despre pandemia Covid-19 și evoluțiile pozitive ale vaccinurilor. Al doilea punct de pe ordinea de zi este problema depășirii veto-ului polono-ungar asupra bugetului multianual și a fondurilor de redresare, cu șanse mari de succes datorită unei propuneri germane prezentate miercuri celor douăzeci și șapte.
Michel spune că este „încrezător că se poate găsi un acord privind un pachet comun care să permită implementarea rapidă atât a cadrului financiar multianual, cât și a Fondului de redresare”. „Cred că este o propunere foarte utilă, deoarece în sfârşit, ne poate ajuta să facem un pas înainte”, a comentat comisarul european Paolo Gentiloni, care a adăugat: „Nu cred că a fost atins subiectul acordului încheiat de Consiliu cu Parlamentul European, cred că liderii îl vor evalua, însă o evaluare pozitivă ar putea deschide în sfârşit calea pentru începerea procesului de ratificare și, prin urmare, pentru implementarea Next Generation UE". „Negocierile de astăzi vor fi importante, după patru săptămâni aproape că am ajuns la un acord” privind bugetul UE și Fondul de redresare.
„Luptăm pentru bunul simț”, a declarat premierul maghiar Viktor Orban înainte de a intra la summit-ul european care a început astăzi la Bruxelles. „Sunt convins că putem ajunge la un acord bun pentru cei mai buni din Uniunea Europeană”, a concluzionat maghiarul fără a preciza dacă este gata să retragă veto-ul cu privier la mecanismul statului de drept. „Trebuie să evităm deciziile arbitrare, motiv pentru care suntem angajați într-o negociere care clarifică linia de demarcaţie între reglementarea antifraudă și statul de drept care este deja clarificat în tratat”, a spus premierul polonez Mateusz Morawiecki în momentul intrării la summit-ul UE. "Amestecarea celor două lucruri creează o situație periculoasă care ar putea duce la un atac din motivaţii politice. Pentru a evita anumite ambiguități, am prezentat aceste concluzii, o condiție prealabilă pentru a merge mai departe".
O bună parte a discuției va fi dedicată apoi noilor obiective climatice pentru 2030, pentru care este necesar un acord unanim dificil. Potrivit lui Michel, obiectivul de reducere a emisiilor cu cel puțin 55% până în 2030 „este la îndemâna noastră”. Acordul „ar fi o realizare importantă și ar susține pretenția noastră de a juca un rol de lider în lupta împotriva schimbărilor climatice”, subliniază președintele Consiliului European. În timpul cinei de lucru se va discuta despre noile perspective pentru relansarea relației transatlantice cu noua administrație Biden, cu intenția de a „pune bazele unui parteneriat puternic și egal”. Și foarte probabil va fi dată undă verde sancțiunilor, în acest moment aproape inevitabile, împotriva Turciei. Cei douăzeci și șapte vor constata că regimul de la Ankara nu a profitat de oportunitatea „agendei pozitive” pe care Consiliul European din octombrie le-a oferit-o și a continuat, în schimb, cu provocările sale din estul Mediteranei.
https://www.rainews.it/dl/rainews/articoli/vertice-ue-bruxelles-recovery-clima-turchia-usa-6094cc23-080d-4c56-80a6-41b36810a1f2.html Traducerea Cătălina Păunel/cpaunel