Adevărul despre măsurile și afacerile cu măști, medicamente, vaccinuri, bolnavii de la ATI. Declarații exclusive
- Simona Ionescu
- 14 octombrie 2020, 14:21
De când a început pandemia, statul nu a luat nici un fel de măsură pentru a se „înarma” cu toate cele necesare, ca să poată lupta cu noul coronavirus. Singurele aşa-zise măsuri luate, au fost cele împotriva cetăţeanului. Încuierea în casă şi amendarea.
Dacă la începutul pandemiei, când nimeni nu ştia despre ce este vorba în concret, aceste măsuri au fost corecte, acum, la aproape un an de la declanşarea pandemiei, noi, românii, ne aflăm tot în acest stadiu. Populaţia este vinovată, că e încăpăţânată şi nu vrea să poarte mască şi se duce pe la chefuri. Statul, niciodată.
Ar fi putut şi statul român, aşa cum au făcut alte ţări, inclusiv din UE, să ia şi alte măsuri în afara celor de a face cu degetul ameninţător către populaţie? Desigur!
La noi, la ATI, se înregistrează cel mai mare număr de morţi. Deşi în alte state numărul de infectări zilnice este mai mare decât la noi, deşi numărul de internaţi la ATI este mai mare, numărul celor care mor este mult mai mic. Iar aici nu mai este vinovată populaţia că nu poartă mască, pentru că nici ăia din alte ţări care scapă cu viaţă din ATI nu au purtat. Aici este vinovat statul.
O iniţiativă de care s-a ales praful
Medicul de ATI, totodată şi europarlamentar, Tudor Ciuhodaru, a avut o propunere care a fost agreată de majoritatea parlamentarilor români. Şi anume: înfiinţarea unei companii naţionale a sănătăţii.
„Încă din a doua lună de pandemie, când am văzut că practic ne luptăm cu mâinile goale cu virusul, trebuia să înfiinţăm o companie naţională farmaceutică, sau oricum vreţi să-i spuneţi altfel, ca să nu semene cu iniţialele CFR-ului. Această companie trebuia să cuprindă trei elemente: producţia de vaccinuri; producţia de medicamente şi producţia de echipamente sanitare. Astfel, aveam şi noi armele cu care să ne luptăm cu virusul” – ne-a declarat în exclusivitate dr. Ciuhodaru.
Deşi iniţiativa a fost susţinută de majoritatea parlamentarilor, deşi a fost la un pas să fie trecută pe lista de probleme de discutat în CSAT, de ea s-a ales praful.
Să le luăm pe rând.
Producţia de vaccinuri, inexistentă
Intitutul „Cantacuzino” a fost făcut una cu pământul. Toate încercările de resuscitare, inclusiv trecerea lui sub comanda MApN, au eşuat. Astfel încât astăzi, când vine sezonul rece şi este nevoie de vaccinuri, nu neapărat pentru COVID – 19, pentru că încă nu s-a inventat, ci pentru virozele şi gripa sezonieră, România trebuie să importe dozele. De la ţări care trebuie să asigure aceste doze în primul rând pentru cetăţenii lor. Acese vaccinuri sunt esenţiale pentru că şansele unui om, care are deja o gripă sau viroză, să moară dacă se mai infectează şi cu COVID, sunt foarte mari.
Aşadar, prima ramură a necesarei companii pentru sănătatea poporului este la pământ. „Mă doare sufletul când trec pe lângă pârloaga care a devenit „Institutul Cantacuzino” – Iaşi. Nu a mai rămas nimic. Doar un anunţ care spune să ocoleşti, ca să nu-ţi cadă ceva în cap” – spune cu amărăciune doctorul Tudor Ciuhodaru.
Să vedem cum stăm cu producția de medicamente, ce spune directorul de la Antibiotice Iași.