Fost ministru al Educației, discurs tăios despre impostorii cu diplome confecționate

Fost ministru al Educației, discurs tăios despre impostorii cu diplome confecționate

Discurs virulent ce vizează diplomele fabricate și care atestă studii înalte.

Readus în actualitate, subiectul posesorilor de masterate și doctorate, care și-au cumpărat diplomele de la „butic”, a fost comentat și de Daniel Funeriu, fost ministru al Educației. El a vorbit într-un mesaj postat pe contul de Facebook despre măsurile pe care le-a luat în perioada în care a condus instituția.

„Lumea e oripilată de impostura diplomelor dubioase din CVurile analizate de Valeriu Nicolae. Am de spus două lucruri:
1) știți cum îl cheamă pe singurul ministru care a torpilat sistemul acestor fraude, de la bac, până la doctorat? Vă spun eu: Daniel P. Funeriu. Adică eu. Am curățat bacalaureatul, am luat universitățile private cu 560.000 de studenți și le-am lăsat cu 70.000 după ce le-am clasificat. Am deschis cutia cu plagiate ale politicienilor. Da, știu, sunt arogant și lăudăros. Dar foarte bun. Hai cu heităreala.
2) Nu vă faceți iluzii: trupa veselă a oamenilor noi are un grad similar de impostură, dar mai subtil disimulată. Cea mai mare impostură e a promisiunilor pe care ei înșiși știu că nu le pot împlini. Iar asta va dinaminta cel mai de preț capital al unei națiuni: încrederea, care și așa e franjuri”, a scris Funeriu, care a mai scris:
„PS: ce făceau oamenii noi când eu mă luptam cu impostura pe care acum o descoperă serafic? Vă spun eu: bani din cvasi fraudarea fondurilor europene și zgomot cu peturi în asfalt: „...aceeași mizerie...” Unii, e drept, roboteau pe 1000 de euro prin multinaționale să își atingă KPI-urile, ceea ce nu e deloc rău. Dar insuficient ca să te dai "salvator al României". Șeful lor însă, Dacian Cioloș, mă susținea cu mare forță, iar acest lucru merită spus. Îl încurajez să facă curățenie.

PS: un om nou anume șparlea garsoniere, lua bani după ce cădea la pace în procese și îl apăra pe Mazăre. Iar acum, la mine pe facebook, toți sar pe

Sebastian Bodu, a cărui muncă la ANAF l-a băgat la pușcărie pe Mazăre. Nice, nu?”, a conchis Funeriu.

Ne puteți urmări și pe Google News