Top 3 rețete de prăjituri pentru o zi toridă de vară. Rețetele care te vor cuceri

Top 3 rețete de prăjituri pentru o zi toridă de vară. Rețetele care te vor cuceri

Când vorbim despre mâncare, probabil că unele dintre cele mai apreciate preparate sunt dulciurile.

Vă este poftă de ceva dulce și vreți le faceți o surpriză celor dragi? Vă prezentăm cele mai ușoare și populare rețete de prăjituri.

Desert de vară cu iaurt grecesc și mango

Ingrediente: 500 g de iaurt grecesc, 3 fructe de mango coapte bine, 2 nectarine, 5 linguri de miere

Ne puteți urmări și pe Google News

Preparare

Pasează mango cu robotul. Amestecă iaurtul grecesc cu mierea. Poți adăuga și puțină scorțișoară sau puțină esență de vanilie în funcție de gusturile fiecăruia. Așează în pahare un strat de iaurt grecesc, după care se adaugă un strat de crema de mango și decorează cu bucăți de nectarine. Se servește rece, alături de biscuiți.

Tartă cu mascarpone și căpșuni

Ingrediente: 15-20 foi de tarte, 500 g de mascarpone, 5 linguri de miere, 500 g de căpșuni, fulgi de ciocolată

Preparare

Poți să prepari chiar tu foile de tarte sau, dacă nu ai timp. să le cumperi de-a gata. Amestecă mascarpone cu mierea până ce se omogenizează. Umple tartele cu crema de mascarpone, decorează-le cu căpșuni și fulgi de ciocolată. Se lasă pentru câteva ore la frigider pentru a se îmbina aromele. Se servește alături de un pahar de limonadă rece sau de vin spumant.

Tort de iaurt cu struguri

Ingrediente: 500 grame biscuiți digestivi, 100 grame unt moale, 50-100 ml lapte (în funcție de cât înghit biscuiții), 600 ml iaurt, 6 linguri de zahăr (pentru crema), 500 grame de struguri, 2 plicuri gelatină (10 grame)

Preparare

Pregătește mai întâi blatul. Mărunțește biscuiții în robot, adaugă untul moale și amestecă bine. Adaugă lapte, până ce se formează un aluat moale. Unge o tavă cu pereți detașabil cu unt, și tapetează-o cu blatul de biscuiți.

Pregătește gelatină conform instrucțiunilor de pe plic. Prepară crema, amestecând iaurtul cu zahărul cu gelatină. Opțional poți introduce în crema și struguri tăiați în jumătate. Toarnă totul peste blat, ornează cu struguri și lasă tortul la rece în frigider pentru cel puțin 3 ore.