Atentat cu zeci de victime în Afganistan. Guvernul și talibanii se acuză reciproc
- Ionel Sclavone
- 29 iunie 2020, 19:45
Zeci de civili au fost uciși și răniți într-un atentat cu rachete care a avut loc într-o piață de animale vii dintr-o localitate din sudul Afganistatului.
Cel puţin 23 de civili au fost ucişi şi alţi zeci au fost răniţi, după ce mai multe rachete au lovit o piaţă de animale vii într-o localitate din provincia Helmand, din sudul Afganistanului,. Anunțul a fost făcut de guvernul afgan dar și de talibani, care s-au acuzat reciproc pentru acest atac. .
La momentul atacului, câteva sute de localnici din districtele învecinate erau adunaţi în piața amenajată în aer liber unde se comercializau oi şi capre.
La scurtă vreme după atentat, un purtător de cuvânt al guvernatorului din Helmand a afirmat că mai multe rachete trase de insurgenţii talibani au căzut în apropierea locației și a ucis un număr de 23 de civili, printre care şi copii. Pe de altă parte, un purtător de cuvânt al talibanilor a spus că armata afgană a tras mai multe salve de mortier asupra pieţei şi locuinţelor din vecinătate, ucigând zeci de săteni.
„Am văzut circa 20 de corpuri la pământ”, erau zeci de răniţi şi „animalele zăceau moarte lângă oameni”, afirmă un martor, care şi-a pierdut în acest atac doi nepoţi şi are fiul rănit.
O parte din localnicii din provincia Helmand, care este un fief al talibanilor, afirmă că atacul a survenit în timpul unor lupte crâncene în zonele rezidenţiale din apropierea pieţei. Confruntarea s-a dat între militanţii talibani şi forţele de securitate guvernamentale.
De menționat că talibanii şi-au intensificat acţiunile violente împotriva guvernului afgan, deşi au semnat în luna februarie un acord cu SUA privind retragerea trupelor. Această înțelegere era menită să înlesnească demararea negocierilor de pace.
O dezvăluire a NYT arată că trupele americane din Afganistan au fost ținta unor operațiuni talibane susținute de Rusia în secret. Serviciile secrete americane au ajuns la concluzia că militarii ruși au oferit recompense militanților care au legături cu talibanii din Afganistan pentru a ucide militari americani și alte forțe de coaliție.
Dezvăluiri şocante! Rusia a oferit în secret bani militanților afgani pentru a ucide trupe americane
Lovitură strategică. Implicațiile retragerii trupelor SUA din Germania