„Butoiul cu pulbere” din Balcani este activ. Momentul care a declanșat furie

„Butoiul cu pulbere” din Balcani este activ. Momentul care a declanșat furie

Un eveniment sportiv de dată recentă a provocat mare supărare

Partizan Belgrad și Steaua Roșie Belgrad (scor 1-0) au jucat, la data de 10 iunie, celebrul derby al Serbiei. Confruntarea s-a disputat cu porțile deschise, așa că 25.000 de fani pătimași au luat loc în tribune, evenimentul făcând înconjurul lumii marcate încă de izolarea provocată de pandemie.

Evenimentul i-a scos din minți pe muntenegreni. În această țară, în ultimele zile, au fost depistate șapte persoane care s-au infectat cu coronavirus. Cu toții au călătorit în Serbia, acolo unde au asistat la marele derby dintre Partizan și Steaua Roșie.

„Este clar că deplasarea cetățenilor noștri la Belgrad a provocat această situație îngrijorătoare”, a declarat Jevto Erakovic, directorul Centrului Clinic din Podgorica (Muntenegru). Oficialii din fosta țară iugoslavă anunțau la data de 2 iunie că în ultimele 28 de zile nu fusese consemnat niciun caz nou de infectare, iar criza fusese depășită.

Sorin Cârțu, președintele echipei CS „U” Criaova, a declarat că au fost și olteni care au mers la Belgrad. „Am văzut că s-a jucat cu spectatori în Serbia. Și cei din Craiova, și cei din Banatul sârbesc au mers la Belgrad, la meci”, a anunțat oficialul craiovenilor.

Fostul atacant al „Craiovei Maxima” a vorbit și despre virusul care a dat lumea peste cap de la începutul acestui an.

„Trebuie să ne învățăm cu virusul. Există medicamente. Suțin ideea că fotbalistul are un organism antrenat, iar dacă se îmbolnăvește de COVID-19 nu înseamnă că-l văd neapărat la ATI. Să dăm drumul.

Lasă-ne, frate, să jucăm. Nu văd de ce să amânăm meciul că e bolnav doctorul de la Botoșani. Îi dădeam noi doctor, de la noi!”, a afirmat Sorin Cârțu la Digi Sport.

Deocamdată, niciun campionat din Europa nu-și dispută meciurile cu spectatori. Fotbalul s-a reluat în Italia, Spania, Germania și Anglia, iar confruntările se joacă sub regimul „porți închise”. La fel este situația în Liga I.

Ne puteți urmări și pe Google News