Deși CSM a propus din 2016 modificarea legii în privința eliberării condiționate pentru criminali, fostul ministrul al Justiției, Raluca Pruna, a refuzat vehement această schimbare.

Judecătorii au cerut în 2016, prin Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), ministrului Justiției de atunci, Raluca Prună, să avizeze favorabil mai multe propuneri de modificare a Codului Penal astfel încât condamnații cu pedepse peste 10 ani, pentru fapte grave, recidiviști, să nu mai beneficieze de liberare condiționată. Raluca Prună s-a opus. Argumentul fostului ministru al Justiției este acela că dacă nu ar exista măcar în plan teoretic posibilitatea de liberare condiționată s-ar încălca art 3. din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Potrivit CEDO, deținuții nu ar trebui să fie lipsiți în întregime de posibilitatea de a spera că într-o bună zi vor putea dovedi prin acțiunile lor că s-au schimbat spre bine. Condamnându-i la o viață de izolare, fără nicio posibilitate de a putea dovedi că s-au schimbat, constituie forțarea de a trăi în condiții degradante pentru demnitatea lor umană.

Iată argumentele invocate de Raluca Prună în documentul de răspuns trimis Consiliului Superior al Magistraturii.

„Către: Domnul judecător Mircea ARON

Președinte CONSILIUL. SUPERIOR AL MAGISTRATURII

Ref: adresa Consiliului Superior al Magistraturii privind completarea Codului penai în ceea ce privește instituția liberării condiționate

Stimate domnule Președinte,

Urmare adresei dumneavoastră nr. 2596/2016 prin care sunt formulate propuneri privind completarea Codului penal în ceea ce privește instituţia liberării condiționate, vă comunicăm următoarele:

1. Prin propunerea dvs. se urmărește completarea Codului penal prin introducerea unui nou articol, art. 100′, care să reglementeze interzicerea liberării condiționate în anumite cazuri expres prevăzute (facultativă, în cazul condamnării la pedeapsa închisorii pentru o infracțiune săvârșită în stare de recidivă pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 10 ani sau mai mare, respectiv, obligatorie, în cazul condamnării la pedeapsa detențiunii pe viață pentru o infracţiune săvârşită în stare de recidivă).

2. După cum și dvs. aţi subliniat, liberarea condiționată nu este un drept al condamnatului, ci o vocație a acestuia, instituția prezentând un cert caracter facultativ. Astfel, liberarea condiționată nu reprezintă un drept recunoscut condamnatului de a nu executa pedeapsa până la termen, ci un instrument juridic prin care instanța de judecată constată că nu mai este necesară continuarea executării pedepsei în regim de detenție până la împlinirea integrală a duratei stabilite cu ocazia condamnării, întrucât condamnatul, prin conduita avută pe toată durata executării, dovedește că a făcut progrese în vederea reintegrării sociale şi convinge astfel instanța că nu va mai comite infracțiuni, iar liberarea sa anticipată nu prezintă nici un pericol pentru colectivitate.

Cu toate acestea, nu suntem de acord cu sugestia formulată de dvs. în sensul interzicerii beneficiului liberării condiționate în cazul anumitor categorii de infracțiuni săvârșite în stare de recidivă”, conform Monitoruljustitiei.