Crima de la"Stâna lui Marcel" a șocat un oraș întreg. A ucis-o cu sânge rece
- Magda Spiridon
- 17 iunie 2020, 17:26
Un tânăr de 24 de ani, acuzat de procurori de uciderea concubinei sale, pe care ar fi strangulat-o cu o sârmă într-o zonă împădurită de pe raza localităţii Vişeu de Sus, a fost arestat preventiv în urma unei hotărâri a magistraţilor Tribunalului Maramureş.
Conform unui comunicat transmis miercuri de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureş, "pentru a dispune măsura arestării preventive a inculpatului, instanţa a reţinut că în cauză există indicii temeinice care să justifice suspiciunea rezonabilă privind săvârşirea infracţiunii de omor asupra concubinei sale".
Potrivit sursei citate, fapta s-a realizat pe fondul unor altercaţii, în data de 6 iunie, la locul numit "Stâna lui Marcel", aflat într-o zonă împădurită de pe raza oraşului Vişeu de Sus, judeţul Maramureş, victima fiind strânsă cu mâinile de gât şi ulterior strangulată cu o sârmă.
Dacă va fi găsit vinovat, tânărul riscă ani grei de închisoare.
Reamintim că plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, miercuri, în unanimitate, un proiect de lege care prevede că nu beneficiază de liberare condiţionată condamnaţii care execută pedeapsa pentru omor, viol, corupere sexuală a minorilor, tâlhărie calificată, exploatarea cerşetoriei.
"Nu beneficiază de liberare condiţionată condamnatul aflat în executarea unei pedepse pentru săvârşirea uneia sau mai multe dintre faptele prevăzute la art.188, 189, 214 - 216, 218 - 221, 234 sau 236", se arată în proiectul care modifică Codul penal. Aceste articole se referă la omor, omor calificat, viol, coruperea sexuală a minorilor, tâlhăria calificată, tâlhăria sau pirateria urmată de moartea victimei, folosirea serviciilor unei persoane exploatate, exploatarea cerşetoriei.
Proiectul mai spune că liberarea condiţionată în cazul detenţiei pe viaţă poate fi dispusă dacă cel condamnat a executat efectiv 25 de ani de închisoare. În cazul celor care se află în închisoare, se dispune liberarea condiţionată dacă cel condamnat a executat cel puţin trei pătrimi din durata pedepsei, în cazul închisorii care nu depăşeşte 10 ani, sau cel puţin patru cincimi din durata pedepsei, în cazul închisorii mai mari de 10 ani.
"În cazul condamnatului care a împlinit vârsta de 65 de ani, se poate dispune liberarea condiţionată, după executarea efectivă a două treimi din durata pedepsei, în cazul închisorii ce nu depăşeşte 10 ani, sau a cel puţin trei pătrimi din durata pedepsei, în cazul închisorii mai mari de 10 ani, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute în alin.(1) lit.b)", mai spune proiectul de lege.
Proiectul a fost adoptat tacit de Senat, iar Camera Deputaţilor este for decizional în acest caz.