Schimbări la Evaluarea Națională! Când și cum se va da examenul
- Dan Coravu
- 16 mai 2020, 06:39
Monica Anisie, ministrul Educaţiei şi Cercetării, a semnat ordinul de completare şi modificare a Metodologiei de organizare şi desfăşurare a Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a din acest an şcolar. Metodologia a fost actualizată în raport cu măsurile impuse de contextul pandemic COVID-19.
Modificări şi completări aduse metodologiei:
*- Elevii aflaţi în izolare/confirmaţi pozitiv cu noul coronavirus vor susţine probele conform unei proceduri speciale, elaborate de Ministerul Educaţiei şi Cercetării. Pentru elevii care solicită şi primesc, în cazuri justificate, aprobarea Comisiei Naţionale de Organizare a Evaluării Naţionale în vederea susţinerii probelor cu subiectul de rezervă, se organizează proba scrisă/probele scrise după finalizarea ultimei probe prevăzute în calendarul de desfăşurare a EN VIII.
* Programele pentru disciplinele de examen, valabile pentru acest an, sunt cele aprobate prin ordinul ministrului educaţiei şi cercetării nr. 4.115/2020. Din structura acestora au fost eliminate conţinurile ce urmau a fi parcurse în semestrul al II-lea.
* Contestaţiile pot fi depuse/transmise şi prin mijloace electronice. În acest caz, candidaţii completează, semnează şi depun/transmit prin mijloace electronice şi o declaraţie-tip în care se menţionează faptul că au luat cunoştinţă că nota acordată ca urmare a soluţionării contestaţiei poate modifica, după caz, nota iniţială, prin creştere sau descreştere. Pentru candidaţii minori, declaraţia-tip este semnată şi de către părinţii/reprezentanţii legali ai acestora.
* Supravegherea probelor scrise este asigurată, pentru fiecare sală, de minimum un asistent, cadru didactic de altă specialitate decât cea corespunzătoare disciplinei la care se susţine proba.
* Depunerea/transmiterea contestaţiilor se va realiza pe data de 22 iunie, între orele 16:00 - 19:00 şi pe data de 23 iunie între orele 08:00 - 12:00.
Calendarul Evaluării Naţionale 2020
2 - 5 iunie înscrierea elevilor
15 iunie probă scrisă: Limba şi literatura română
17 iunie probă scrisă: Matematică
18 iunie probă scrisă: Limba şi literatura maternă
22 iunie Afişarea rezultatelor înaintea contestaţiilor (până la ora 14:00)
22 iunie (orele 16:00 - 19:00) Depunerea contestaţiilor
23 iunie (orele 8:00 - 12:00) Depunerea contestaţiilor
23-26 iunie Soluţionarea contestaţiilor
27 iunie Afişarea rezultatelor finale după soluţionarea contestaţiilor
Sursa: Agerpres