OMS, un teren de Război Rece între SUA și China

OMS, un teren de Război Rece între SUA și China

Suspiciunea că Beijing influențează deciziile Organizației Mondiale a Sănătății și că directorul ei este îl solda Chinei sunt numai o parte a acestui conflict sino-american.

Obiectivul Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) este de a lucra pentru sănătatea mondială și de a coordona acțiunile între țări. Cu toate acestea, este criticată în gestionarea actualei crize sanitare, în special de către Statele Unite, care îi reproșează o prea mare apropiere de China.

Pentru unii, directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, care a lăudat în mod repetat eforturile și eficiența Beijingului ar fi, prin urmare, în solda puterii chineze.

„Dacă OMS și-ar fi făcut treaba pentru a aduce experți medicali în China, pentru a evalua obiectiv situația pe teren și pentru a denunța lipsa de transparență a acestei țări, epidemia ar fi putut fi controlată la sursă și nu am fi avut un număr atât de mare de morți”, a declarat luna trecută Donald Trump.

Ne puteți urmări și pe Google News

Președintele american a trecut și la fapte, anunțând suspendarea contribuției americane la OMS, adică 20% din bugetul ei.

Nu este prima dată când Statele Unite și-au retras contribuția, deja o făcuseră în 1985 pentru a protesta în special împotriva dezvoltării de către OMS a medicamentelor generice, explică istoricul Chloé Maurel, specialist în ONU, autorul Istoriei Ideilor Națiunilor Unite, într-un articol din The Conversation.

„Este o formă de presiune făcută asupra directorului OMS pentru a reveni la un comportament mai puțin politizat. La care el răspunde apelând la mai puțină politizare a pandemiei ”, notează Antoine Flahault, directorul Institutului de Sănătate Globală de la Universitatea din Geneva.

Or, retragerea Statelor Unite permite Chinei să se impună mai mult. Beijingul, care a plătit 20 de milioane de dolari OMS la 11 martie, a anunțat, la 23 aprilie că va plăti 30 de milioane de dolari suplimentari pentru a ajuta țările în curs de dezvoltare să lupte cu Covid-19, făcând astfel o figură de salvator al lumii.

„Există un nou Război Rece între Statele Unite și China”, spune Chloé Maurel. Un Război Rece care are loc în contextul unei crize globale de sănătate și în cadrul unei organizații internaționale care ar trebui să promoveze dialogul și cooperarea între cele 194 de state membre ale sale.