Cum să nu te îngrași când stai izolat în casă. Reguli care topesc kilogramele în plus

Cum să nu te îngrași când stai izolat în casă. Reguli care topesc kilogramele în plus

Cori Gramescu, „regina fitness-ului" și Jessica Zamfir, câștigătoarea ediției din 2014 de la MasterChef ne oferă câteva sfaturi pentru a ne menține permanent o siluetă de invidiat.

Cele două susțin că prima regulă pentru a ne păstra silueta este să învățăm să mâncăm corect.

Nu amestecam carbohidratii simpli cu grasimi, deci combinatiile de tipul sarmale cu mamaliga si smantana, carne de porc grasa cu cartofi sau paine, cozonac sau dulciuri consumate la sfarsitul mesei nu sunt indicate. Cel mai bine e sa planificam putin mancarea noastra pe intreaga zi, astfel incat sa ne ferim de acest gen de asociere.

De fiecare data cand consumam carne grasa, mancam alaturi o salata verde cu zeama de lamaie si o lingurita de mustar cu hrean. Ajuta la digestie si reduce din absorbtia grasimilor saturate.

  1. Putem manca dulciuri la o masa de sine statoare (ideal, dimineata) fara sa le asociem cu lapte/iaurt sau alte alimente si trebuie sa asteptam 3 ore pana la urmatoarea masa
  2. Dupa fiecare pahar de alcool trebuie sa consumam 3 pahare de apa si sa nu consumam bauturi carbogazoase sau sucuri dulci.
  3. In fiecare zi trebuie sa facem 30 de minute de plimbare si macar 20 de minute de exercitii fizice usoare, acasa. Ne ajuta la digestie, reduc timpul de transit intestinal al alimentelor si reduc din retentia de apa datorata consumului ridicat de alimente grase si sarate.
  4. Nu in ultimul rand, e important sa mancam la o masa un singur tip de proteine( deci nu amestecam carne/carnati cu branza sau ou), tocmai pentru a usura procesul de digestie .
  5. Ultima regula se refera la hidratare – trebuie sa bem in fiecare zi cel putin 2 litri de apa pe zi, iar dupa masa ar fi indicat sa consumam ceaiuri benefice pentru digestie – ceai de ghimbri, de verbena, de rozmarin sau de galbenele.

Totuși, există oameni care pare că mănâncă orice și, cu toate acestea, nu se îngrașă niciodată!

Cele 4 secrete ale oamenilor natural supli

Mănâncă atunci când îți este foame.

Pentru aceasta trebuie să știm cum facem diferența între foamea reală și poftă

Unul din principalele motivele pentru care oamenii supli nu se îngrașă niciodată este acela că ei nu se înfometează niciodată.

Asta înseamnă că își respectă mesele principale ale zilei, iau gustări între mese doar dacă simt nevoia, astfel încât nu ajung niciodată foarte flămânzi la nici o masă!

Dacă asocierea între foame, poftă, oboseală și stres, adunate toate inevitabil peste zi, te transformă și pe tine într-un devorator de mâncare seara, mult mai multă decât ai avea nevoie cu adevărat şi decât poate procesa corpul tău în acel moment, înseamnă că trebuie să iei măsuri!

  1. Mănâncă orice !

Dă-ţi voie să mănânci orice! Nu-ţi refuza nimic din ceea ce este mâncare adevărată, sănătoasă şi hrănitoare!

Este firesc să-ţi fie poftă de anumite alimente, este firesc să mănânci ce-ţi place, să te bucuri de mâncare, pentru că ea este o componentă importantă în viaţa noastră!

Cu cât îţi refuzi mai mult ceva, cu atât doreşti mai mult acel tip de aliment! Este verificat psihologic faptul că, de câte ori îţi refuzi ceva ce-ţi place, acel ceva devine subit mult mai atrăgător iar tu vei sfârşi cu siguranţă prin a mânca atât ce era pe dieta ta, cât şi ceea ce ţi-ai dorit de fapt de la început să mănânci!

Nu mânca oricum !

Merită să înveţi să diferenţiezi pofta de foame, să înveţi să savurezi pe îndelete mâncarea, să alegi şi să identifici rapid alimentele cu adevărat hrănitoare de cele care doar dau dependenţă şi îţi fură nutrienţi din corp în loc să te hrănească cu adevărat.

 

Nu mânca oricând !

Corpul nostru ştie şi poate să ardă caloriile pe care tu i le furnizezi din mâncare într-un mod cât se poate de simplu : cel mai bine şi mai eficient o face în prima parte a zilei, atunci când arderile metabolice sunt maxime, iar cel mai puţin spre seară, când se pregăteşte de odihnă.

Dacă doreşti să mănânci alimente mai grele sau mai dulci, cu mai mult zahăr sau grăsimi, fă-o în prima parte a zilei, atunci când, cu siguranţă, corpul tău va folosi drept combustibil acele calorii, nu le va depune sub formă de grăsime până a doua zi dimineaţă, aşa cum se întâmplă dacă le consumi seara!

Nu mânca oricât !

Cantitatea este poate cel mai important aspect atunci când vine vorba de a-ţi face o poftă. 4 cubuleţe sau 20 de grame de ciocolată ori 2 bomboane, 2 linguri de îngheţată sau 2 biscuiţi cu cremă nu au îngrăşat şi nu au pus în pericol niciodată nici silueta nici sănătatea cuiva

Nu mânca în orice combinație !

Alimentele sunt folosite de corp pentru producerea de energie necesară desfăşurării proceselor metabolice şi activităţilor zilnice sau pentru stocare sub formă de grăsime. Cea mai mare influenţă asupra acestui proces îl are modul în care le combinăm.

Spre exemplu, dacă dieta ta este predominent alcătuită din zahăr concentrat şi grăsimi (adică preferi foietajele, produsele de patiserie, cofetărie, pastele şi făinoasele, pizza şi mâncarea fast food), cu siguranţă acestea se vor transforma în proporţie de peste 75 % în grăsime în corpul tău, deoarece organismul nu depune nici un efort deosebit pentru a le procesa şi metaboliza, iar caloriile dintr-o porţie sunt oricum prea multe faţă de nevoile energetice ale corpului tău. Aşadar, o prea puţină parte din ele se transformă în energie, restul se depozitează sub formă de grăsime.

3 Mănâncă în mod conştient şi savurează fiecare înghiţitură!

Simţi şi tu că, atunci când începi să mănânci, pare că intri într-o transă a mâncatului, adică mănânci repede, înghiţi mâncarea mai mult pe nemestecate şi nici nu simţi cum trebuie gustul mâncării pe care ai poftit-o atât de mult ? Dacă răspunsul tău este da, înseamnă că şi tu mănânci inconştient, prea repede şi nu savurezi mâncarea! Merită să începi să schimbi asta!

 

  1. Când te-ai săturat, oprește-te

Organismul uman este proiectat astfel încât să mănânce atunci când îi este foame şi să se oprească atunci când s-a săturat, însă acest termostat intern este dereglat la mulţi dintre noi. Şi această dereglare vine din obişnuinţa învăţată încă din copilărie să terminăm totul din farfurie, să mâncăm două feluri de mâncare la o masă sau neapărat un desert sau ceva dulce după masă … Toate aceste deprinderi din copilărie ne-au dereglat termostatul intern care ne ţinea în legătură cu adevăratele nevoie ale corpului nostru.

Ca să poţi să slăbeşti şi să nu te mai îngraşi niciodată, trebuie să începi să lucrezi cu corpul tău, nu împotriva lui, trebuie să începi să îl asculţi, nu să îl torturezi. Asta înseamnă să reintri în contact cu senzaţiile reale de foame, poftă şi să înveţi să ţi le controlezi eficient, astfel ca tu să poţi mânca orice îţi doreşti, dar cu toate astea să nu se cunoască pe cântar!

E adevărat că poate dura până la douăzeci de minute ca semnalul de saţietate să ajungă la creier, însă dacă mănânci suficient de conştient, nu doar încet, dacă te bucuri de fiecare înghiţitură de mâncare şi nu doar o basculezi repede în stomac, îţi va fi din ce în ce mai uşor să percepi semnalul se saţietate şi de bine mult mai devreme decât până acum.

Majoritatea oamenilor îl simt sub forma unei senzaţii plăcute, de satisfacţie în plexul solar – zona imediat de sub coaste, în dreptul stomacului.

Încearcă și tu să aplici chiar de azi aceste reguli și viața ta se va schimba. Dacă nu reușești singur, apelează la un program de menținere sau de lifestyle care să te ajute să rămâi suplu toată viața, potrivit totuldespreslabit.ro

 

Ne puteți urmări și pe Google News