Planurile lui Ciolacu dacă nu trece moțiunea: ”Am anunţat în faţa colegilor”

Planurile lui Ciolacu dacă nu trece moțiunea: ”Am anunţat în faţa colegilor”

Preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, este ferm convins că alegerea primarilor se va face într-un singur tur, însă are ceva emoții cu moțiunea de cenzură.

"Partidul Social Democrat nu are nicio problemă cu niciun fel de alegeri. Repet, nu există niciun stat în Uniunea Europeană care a permis modificarea legilor electorale cu patru luni înainte de alegeri.

De asta mă şi deranjează această presupunere de înţelegere între mine şi Orban. Alegerile în două tururi nu se vor mai face, alegerile primarilor vor fi dintr-un singur tur. Indiferent dacă trece moţiunea sau nu.

Pe ce să mă înţeleg cu Orban? Pe ceva care nu se mai întâmplă? Primarii vor fi aleşi dintr-un singur tur, este evident. Pentru cine are logică juridică şi ia pixul în mână şi calculează termenii, nu se mai pot face la primari alegeri în două tururi.

Ne puteți urmări și pe Google News

Doar dacă domnul Orban, în afară de abuzul de putere, doreşte să facă şi un abuz de serviciu şi să vină cu o ordonanţă peste o lege care se discută la CCR. Acela este un abuz clar de serviciu şi va răspunde penal pentru el", a declarat Ciolacu la Digi 24.

Iae dacă moţiunea de cenzură nu va trece, Ciolacu a spus că pentru el, personal, ar fi un eşec: "Este un eşec pentru mine, personal, nu ştiu cât este pentru Partidul Social Democrat, am intrat cu şansa a doua în acest demers. Dar, uitându-mă matematic, moţiunea trece.

Am anunţat în faţa colegilor, duminică, în faţa primarilor, a preşedinţilor de consilii judeţene, parlamentarilor, colegilor din Comitetul Executiv că prioritatea mea nu este în acest moment congresul, prioritatea mea este apărarea democraţiei".