De astazi si pana luni, 10 decembrie (data postei), puteti trimite talonul de participare la concurs pe adresa OP1 CP10, Bucuresti, si participa la tragerea la sorti pentru o discutie fata in fata cu Livia Dila. Talonul poate fi gasit in editia de vineri, 7decembrie, a ghidului TV.
Craciun magic
Livia Dila, una dintre gazdele emisiunii „6! Vine presa!” de la B1, se pregateste pentru primul Craciun din viata micutei Maria Sophia, fiica ei de doar trei luni.
EVZ TV: Cum te-a schimbat venirea pe lume a Mariei si ce te-a surprins cel mai mult la tine odata ce ai devenit mama? Livia Dila: Sunt foarte optimista si parca plutesc. Mi-e dor de ea indata ce plec de acasa, un sentiment ce nu seamana cu nimic in lume. Nu m-a surprins nimic, stiam ca ma voi dedica ei cu tot sufletul, pentru ca este un copil dorit. Pe de alta parte, nu-mi vine sa cred ca sunt mama...
Acum probabil nu ai timp, dar inainte de a o naste pe Maria, ce posturi si emisiuni iti atrageau atentia?Ma uit la stiri, in general, si la noi, si la posturile straine, la posturile de filme si muzica, la TVR Cultural, Mezzo, cateodata...
Cum veti petrece sarbatorile anul acesta, mai ales ca sunt speciale, s-a marit familia? Ne gandim cu mare emotie la seara de Craciun, la bradut, la cadouri si la toata magia in sanul unei familii care are cel mai de pret nou membru. Nu stiu cat va intelege Maria, dar noi ne pregatim intens. Cred, totusi, ca va fi cel putin interesata de luminite, pentru ca acum e cu ochii numai pe sus, dupa becuri.
Tu si Mbela prezentati de mult timp impreuna. Cum va impartiti responsabilitatile? Avem personalitati diferite, care se completeaza, sper eu. Cred ca telespectatorii iau de la noi ceea ce doresc, conform felului lor de a fi si tipului de informatie pe care il cauta. Suntem spontane, dincolo de planul pe care il urmarim intr-o emisie.
Intr-o familie se spune ca tatal e mai dur, iar mama e cea blanda. Extrapoland, voi cum v-ati impartit rolurile cu invitatii, cine-i intransigenta si cine-i manusa de catifea?Noi ne punem des manusile de catifea, pentru ca ne place eleganta. Altfel, nu lasam invitatii chiar de capul lor...
Care a fost cel mai dificil invitat pe care l-ati „impartit” pana acum la „6! Vine presa!”? Sunt cativa care confunda disputa ideilor cu cearta, monopolizeaza discutia sau jignesc cu buna stiinta interlocutorul sau persoane care nu sunt de fata. Nu le mai spun numele pentru ca cei care ne urmaresc emisiunea ii stiu foarte bine...
Te-ai gandit sa prezinti o emisiune de divertisment? Depinde de divertisment. Daca e vorba de o sueta, cu umor, muzica de calitate si voie buna, chiar mi-ar placea. Altfel nu, nu sunt multe formate in Romania in care sa ma regasesc.
Cand ti-ai propus sa revii in platoul emisiunii? Oricat de greu ar fi, ma intorc la inceputul anului, Maria Sophia va avea patru luni. Trebuie sa le impac pe toate. Sper ca mi-a fost simtita lipsa si sa merite reintoarcerea.