Tema mortii domina amenintator poemele in proza ale lui Cristian Popescu, in care apar totusi inscrisuri naiv-golanesti de genul "Popescu+ Dana+ Cristi+ mama + LOVE".
Se poate spune ca eroul liric traieste in intimitate cu moartea. Nu numai ca o constientizeaza si o asuma, dar reuseste sa o transforme intr-o climat familiar si, de la un punct incolo, intr-o conditie a fericirii personale: „Eu ma asez, ca in fiecare dimineata, la coada. Coada la groapa proaspat sapata in cimitir. De-abia astept sa-mi vina randul, sa ma lungesc in ea si s-o incerc. Plec apoi linistit. Incep lucrul. Termin. Si astept pana a doua zi dimineata”.
Capatul vietii inseamna, pentru un scriitor veritabil, inceputul posteritatii. Din aceasta perspectiva, disparitia omului nu mai este dramatica, tragica, ea aparand, dimpotriva, ca premisa unei prezente autentice, pline. Iata de ce asezarea cadavrului pe catafalc si intregul ritual al inmormantarii sunt transcrise intr-o dispozitie luminoasa, feerica, de sarbatoare. Crema de ciocolata pe buze, flori de zahar ars in par, scortisoara pe tample: alte si alte zaharicale sunt presarate pe chipul si trupul mortului tanar, intr-o jubilatie extrem de pregnanta, ca efect literar.
Plasticitatea deosebita a paginilor se datoreaza si mobilitatii asociative a autorului lor. Observam reprezentari erotice, concupiscente, precum si o curajoasa figurare a personajului ca un prunc-bibelou, un Isus din „cel mai curat portelan”, cu chipul omniprezentului Popescu si fruntea sa inalta.
Pe un spatiu foarte restrans, lui Cristian Popescu ii reusesc imagini uimitoare, precum aceea cu bunica rupandu-si cate un fir din parul alb si lung, pentru a carpi aripile zdrentuite ale ingerilor. Nimic comun si, totodata, nimic artificial in aceasta originala echivalare, care utilizeaza toate libertatile prozei si ale jurnalului pentru a atinge intensitatile poeziei. Granitele dintre genuri se sterg sau devin permeabile, elementele si indicii formali ai poeziei dispar, pentru ca lirica autentica sa iasa la suprafata paginii, impunandu-si propriile reguli, fortandu-ne sa le acceptam.
Un mare poet, needitat.
Recomandările noastre
