Otelul chinezesc sufoca producatorii europeni

Otelul chinezesc sufoca producatorii europeni

Producatorii europeni de otel au cerut ieri Comisiei Europene sa impuna tarife mai mari importurilor de otel din China.

Oficialii Comisiei Europeane au spus ca vor analiza cererea, urmand ca in maximum noua luni sa aplice un tarif obligatoriu importurilor de otel din China, relateaza presa internationala.

Pretul otelului galvanizat chinezesc ar putea creste cu 25% pana la 40%.

Importurile de otel chinezesc in Europa au crescut cu 3.300% in ultimii 4 ani, releva datele Confederatiei Industriilor Fierului si Otelului (Eurofer). Acest fapt a dus la o scadere fortata de 25%, a preturilor producatorilor europeni de otel.

Directorul general al Eurofer, Gordon Moffat a declarat, citat de catre International Herald Tribune, ca rata de export a Chinei “a scapat de sub control”.

Importurile de otel chinezesc au crescut cu 137%, pana la 8,9 milioane de tone, in perioada ianuarie – septembrie 2007. Intre timp, deficitul commercial al Europei cu China s-a adancit cu aproximativ 25% in primele 7 luni ale anului curent.

Responsabilii Eurofer sustin ca decizia Comisiei Europene va afecta vietile a 372.000 de muncitori din industria otelului si indirect a inca 1 milion de muncitori din industriile metalurgice.

Oficialii Orgaline, organizatie care apara interesele inginerilor europeni, sustine ca doar 250.000 de muncitori din industria europeana a otelului vor fi afectati, spre deosebire de cei aproximativ 7 milioane de angajati din metalurgie si alte industrii care folosesc otel chinezesc.

In razboiul dintre producatorii de otel europeni si cei chinezi, tarile din sudul Europei si Germania ar fi principalii sustinatori ai unei asemenea taxe, in timp ce Marea Britanie si tarile nordice s-ar putea opune, invocand motivul libertatii comerciale, mai spune International Herald Tribune.

Ne puteți urmări și pe Google News