Fosta opozanta a comunismului traieste la limita dintre supravietuire si confort minim.

La 17 ani de la Revolutie, Doina Cornea pare neschimbata. Arata aproape la fel, este imbracata la fel de modest ca intotdeauna, gandeste si vorbeste in aceiasi termeni si, bineinteles, are aceeasi voce.

„Cateodata chiar ma irita celebritatea vocii mele. Daca se uita la mine, oamenii ma recunosc sau le par cunoscuta de undeva, insa daca vorbesc, cu siguranta isi dau seama cine sunt”, povesteste amuzata, insa cu o urma de iritare in glas.

Locuieste si acum in aceeasi casa din Cluj-Napoca in care, acum aproape 20 de ani, a fost arestata la domiciliu. Este o locuinta modesta, care pare sa nu fi fost renovata de ani buni, in care fiecare colt este ocupat de stive de carti. Televizorul este in permanenta pe un program de stiri. Pe podea, rezemate de un perete, stau cateva dosare cu sigla CNSAS.

Filele acum inofensive au fost candva instrumentul prin care comunistii au incercat s-o constranga sa nu mai vorbeasca impotriva regimului: au urmarit-o, i-au transformat prietenii in Iude dispuse s-o „toarne”, i-au cautat fiecare punct slab.

Doina Cornea nu s-a dus la Bucuresti sa le obtina, le-a primit prin bunavointa unui ziarist. Faptul ca nu a mers ea sa le ridice nu are nimic de-a face cu teama de a-si privi trecutul in fata, ci se explica mult mai pragmatic: „Costa hotel, costa drum, costa masa si timp. Nu pot sa merg acolo”.

„Ce am facut a fost darul meu”

Doina Cornea traieste acum din 10 milioane de lei vechi pe luna: pensia ei si pensia de urmas a sotului. Cand s-au facut recorelarile, ea a intrat in grila la pragul minim.

A refuzat sa mearga sa faca o contestatie: „Eu nu am cerut niciodata statului roman sa-mi dea bani. Cat au vrut, atat mi-au dat. Si nici nu am cerut vreodata un leu din postura mea de disident. Ceea ce am facut eu pentru Romania a fost darul meu. Cum sa ceri bani pentru un dar?”. Nici macar faptul ca fostii securisti au pensii mai mari decat ea n-o mobilizeaza: „Nu ar fi corect sa li se taie din pensiile pentru care au cotizat. Poate doar din sporuri si surplusuri...”.

Doina Cornea isi accepta statutul de disident, insa pare ca-l respinge pe cel de figura a „intelighentiei”: „Eu n-am scris carti de filosofie, eu n-am studii serioase, eu nu sunt de nivelul lor. Si exista un fel de snobism la intelectualii romani. Nu ma gandesc la domnul Plesu si la domnul Liiceanu, ci la altii. Aceasta vanitate a intelectualului roman a dat totul peste cap. In vremea lui Ceausescu am fost singurul disident care a stat de vorba cu muncitori si tarani, care au semnat apeluri impotriva daramarii satelor”.

Ceea ce o indigneaza insa cu adevarat sunt speculatiile potrivit carora il critica pe Traian Basescu pentru ca s-ar lasa manevrata de rivalii sai politici: „In afara de FSN, in primele zile, pana m-am trezit, nimeni nu m-a folosit”. Spune chiar ca este de acord cu presedintele in ceea ce priveste politica externa. Cat despre Tariceanu: „Chiar nu-mi placea. Mi se parea sters. Dar a inceput sa-si intre in rol si tot mai bine”.

Desi il admira pe premier, tot lui Traian Basescu urmeaza sa i se adreseze cu urmatorul proiect: „Vreau sa fac o strategie pentru invatamant. Ma ajuta si fostul ministru Miclea. I-o voi trimite presedintelui, poate va tine seama de ea”.

Pana acum, i-a mai scris presedintelui de doua ori, incercand sa-i explice cat rau a facut comunismul, inainte ca presedintele sa condamne ororile „rosii”. Basescu nu i-a raspuns insa niciodata.

Prudenta

A refuzat sa viseze la Cotroceni

Daca Mircea Dinescu, Petre Roman sau Ion Caramitru au fost imaginile Revolutiei, Doina Cornea a fost Vocea. In Cluj, Timisoara sau Bucuresti, tinerii care au iesit in strada sa rastoarne comunismul i-au scandat numele, fara ca majoritatea dintre ei s-o vada vreodata.

O auzisera insa de nenumarate ori la Europa Libera, acolo unde Doina Cornea citea proteste anticomuniste cu glasul care i-a devenit o a doua amprenta.

Anchetata, batuta si arestata la domiciliu de comunisti, disidenta a anuntat, in euforia victoriei, ca isi iarta tortionarii. Insa a refuzat sa-i ierte pe cei care au facut din Frontul Salvarii Nationale un partid politic.

Pentru ca si-a simtit tradate iluziile, a fost primul membru care a demisionat din conducerea FSN, pe 23 ianuarie 1990. Liderii taranisti, in frunte cu Corneliu Coposu, ar fi dorit ca rivalitatea dintre ea si Ion Iliescu sa se „joace”, oficial, in alegerile din 1990, insa Doina Cornea n-a mai dorit sa ia calea politicii.

A preferat sa-i „amendeze” pe politicieni din postura de legenda vie a societatii civile. „Eu nu aveam cunostinte suficiente sa fiu presedinte. Nu ma puteam baza pe consilieri, asa cum incercau toti sa ma convinga”, explica Doina Cornea.

Forumul Democrat Antitotalitar din Romania, organizatia pe care a fondat-o in august 1990 si pe care a si condus-o, a devenit, in cele din urma, tot un embrion politic, din care s-a nascut Conventia Democrata. „Acesta a fost, probabil, cel mai mare merit al meu: am unificat opozitia”, crede si fosta disidenta, chiar daca CDR a avut o viata scurta si chinuita.

S-a inscris in PNTCD prin fax Dupa ce Emil Constantinescu si CDR au castigat alegerile, in 1996, Doina Cornea a ramas in penumbra scenei politice: a refuzat functiile publice, dar si-a pastrat o doza de vizibilitate.

Anul 1999 i-a schimbat insa traiectoria: furioasa din cauza plecarii lui Victor Ciorbea din PNTCD, a facut un pas mai mult simbolic catre politica cu carnet de partid. I-a trimis un fax liderului taranist Ion Diaconescu, in care il anunta ca intentioneaza sa se inscrie in partid pentru a opri „hemoragia” declansata de plecarea fostului premier.

Ultimul an al guvernarii CDR-iste i-a adus doua distinctii importante: Ordinul „Steaua Romaniei” in grad de Mare Cruce,  dar si Legiunea de Onoare in grad de Ofiter, care i-a fost oferita de statul francez.

Perioada de maxima discretie a Doinei Cornea a fost cea din vremea guvernarii PSD: 2000-2004. A avut extrem de putine iesiri publice, iar atunci cand s-a decis sa vorbeasca a fost pentru a critica puterea social-democrata.

In ultimul an, Doina Cornea a avut o succesiune de aparitii publice surprinzatoare mai ales prin frecventa, dar si prin continut: i-a criticat pe intelectualii care au semnat apelul de sustinere pentru presedintele Traian Basescu in preajma referendumului, dar l-a laudat pe presedinte pentru condamnarea comunismului, pentru ca ulterior sa-l taxeze din nou pentru agresivitatea fata de premierul Tariceanu.

Doina Cornea a incercat o explicatie pentru iesirile sale aparent paradoxale: „S-ar putea ca eu sa am o grila personala de evaluare a realitatii: sa fim adevarati si sa fim drepti”.