"Verde" de la premierul turc pentru invadarea nordului Irakului
- Adam Popescu
- 10 octombrie 2007, 03:20
Prim - ministrul Turciei, Recep Tayyip Erdogan, si-a dat acordul pentru inceperea operatiunilor militare in nordul Irakului, scopul fiind anihilarea bazelor militantilor kurzi, informeaza Reuters.
Posturile de televiziune turce au anuntat ca Partidul Dreptate si Dezvoltare ( AKP ), aflat la guvernare la Istanbul, va solicita parlamentului sa autorizeze deplasarea trupelor turce in nordul Irakului.
Ministrul turc al Apararii, Vecdi Gonul, a declarat insa ca avizul Parlamentului este obligatoriu numai in cazul unor operatiuni militare de lunga durata, sugerand ca raidurile armatei turce in Irak pot avea loc chiar fara consultarea Parlamentului.
"Pentru a pune punct activitatilor teroriste, s-a hotarat luarea tuturor masurilor posibile: economice, politice si chiar inceperea operatiunilor militare dincolo de granita Turciei cu Irakul", a adaugat Gonul.