Turcii ciprioti, traind intr-o tara nerecunoscuta international, sunt prinsi intre dependenta de Turcia si visul prosperitatii in UE.

Timp de 30 de ani, autoproclamata Republica Turca a Ciprului de Nord (RTCN) - nerecunoscuta de nicio tara din lume, cu exceptia Turciei - s-a straduit din rasputeri sa fie acceptata ca stat autonom.

Dupa 2004, cand Ciprul a fost acceptat in Uniunea Europeana, RTCN si-a dorit unificarea cu partea sudica a Ciprului, dar ca entitate separata, sub umbrela unei federatii.

Negocierile intre cele doua parti dureaza si ele de cateva decenii si nici interventia repetata a Consiliului de Securitate al ONU nu s-a concretizat cu solutionarea problemei.

Locuitorii din nordul insulei, izolati de restul lumii din cauza nerecunoasterii statului lor, depind de Turcia in asa de mare masura - fonduri, pasapoarte, alte acte, comert, transport aerian, aparare - incat se tem sa se desprinda de ea, desi tanjesc dupa libertatea si prosperitatea din Ciprul european.

Cand asul din maneca nu are efectul scontat

„Studentii nostri sunt discriminati: nu pot merge la burse Erasmus si diplomele lor nu sunt recunoscute nicaieri in lume”, spun autoritatile turcilor ciprioti cu fiecare ocazie.

Educatia si, in general, drepturile omului, sunt cel mai mare atu pe care mizeaza pentru atragerea, in final, a recunoasterii internationale. Ciprul de Nord a aplicat, la inceputul acestui an, pentru acceptarea universitatilor sale in Procesul de la Bologna, care stabileste standardele educationale pentru un invatamant de calitate in Europa. „Unele state au fost respinse, noua nici macar nu ni s-a raspuns”, spune rectorul Universitatii Est-Mediteraneene, Halil Güven.

Explicatia data de Comisia Europeana a fost simpla: „Procesul de la Bologna cuprinde statele membre ale Uniunii Europene. (...) Cei care au semnat din partea Ciprului au fost grecii ciprioti”.

Tema „izolarii” nordului insulei

Expresia folosita cel mai des de autoritatile din Ciprul de Nord, inclusiv de presedintele ales al RTCN in aprilie 2005, Mehmet Ali Talat (recunoscut international doar ca „negociator al comunitatii turcilor din Republica Cipru”), este „ridicarea embargoului economic si a izolarii sociale”, situatie de care s-au plans si continua sa o faca si pentru care dau vina in totalitate pe vecinii lor de pe insula.

„In 1963, grecii ciprioti si-au asumat ilegal titlul de „Republica Cipru” si au pretins ca ei sunt cei care guverneaza insula, chiar daca nu era - si nu este nici acum - adevarat, nici de fapt, nici de drept. (...) Administratia grecilor ciprioti (...) se prevaleaza de statutul de membru al UE pentru a impiedica toate eforturile turcilor ciprioti de a iesi din izolare”, spune Mustafa Erülgen, ofiter de presa al Ministerului Afacerilor Externe si Apararii al RTCN.

„Trebuie sa iesim din izolare! Ce-ar fi sa incepem cu invatamantul?”, insista rectorul Güven, „educatia nu are nicio legatura cu politica”. Ba da, spun grecii ciprioti, are legatura. Daca universitatile din „pseudo-republica” turca sunt recunoscute, „asta inseamna ca sunt recunoscute, implicit, statul si autoritatile turce din nord”, considera un ziarist din sudul insulei.

Versiunea grecilor-ciprioti

Ciprul acuza Turcia ca, prin informatii manipulatoare, ii tine pe turcii-ciprioti la distanta de locuitorii de la sud de zidul ce taie insula (prin capitala Nicosia) in doua. Grecii ciprioti considera ca Turcia ar fi lansat „sloganul despre izolare” pentru a-si justifica, in fata comunitatii internationale, actiunile militare de pe insula.

„Situatia incurcata in care se afla astazi comunitatea turcilor ciprioti este rezultatul direct al agresiunii Turciei asupra Ciprului, manifestata prin mentinerea divizarii tarii, a locuitorilor ei, a institutiilor si a economiei. Este, de asemenea, rezultatul politicilor manipulatoare ale liderilor turcilor ciprioti, care au promovat constant interesele Turciei”, spun oficialii Biroului de presa si informatii al Republicii Cipru, care dau si exemple: „Turcia a adus si stabilit ilegal in nordul Ciprului 160.000 de persoane din Anatolia, de doua ori mai multe decat numarau locuitorii zonei ocupate. A introdus in Ciprul de Nord lira turceasca, provocand cresterea inflatiei, i-a ajutat conditionat pe locuitori, a dat instructiuni si s-a ocupat de managementul zonei, pentru a controla economia teritoriului ocupat”.

Negocierile intre Cipru si RTCN au fost si sunt inca puternic marcate de neincredere reciproca, iar pe zidul dintre cele doua teritorii cipriote vor mai patrula o vreme „castile albastre” ale ONU.

In 1963, grecii ciprioti si-au asumat ilegal titlul de „Republica Cipru” (...) Administratia grecilor ciprioti (...) se prevaleaza de statutul de membru al UE pentru a impiedica toate eforturile turcilor ciprioti de a iesi din izolare.

CRONOLOGIE

> 1571 - cucerirea insulei de catre Imperiul Otoman

> 1878 - devine colonie britanica

> 16 august 1960 - devine republica federala binationala, in cadrul Commonwealth-ului Britanic

> 1963 - presedintele Makarios vrea sa schimbe constitutia in favoarea grecilor-ciprioti; conflicte sangeroase

> 15 iulie 1974 - invazia Turciei si ocuparea nordului insulei

> 1975 - a fost declarata Statul Federal Turc din Cipru

> 15 noiembrie 1983 - comunitatea turca isi autodeclara independenta sub numele de Republica Turca a Ciprului de Nord.

DISCURSUL PRESEDINTELUI

Reprosurile lui Talat

Nenumarate sunt reprosurile pe care turcii ciprioti le aduc grecilor ciprioti. Unele sunt indreptatite, altele - printre care cele rostite de presedintele Mehmet Ali Talat in discursul sau cu ocazia Zilei Nationale (20 iulie) - par putin verosimile: „Grecii ciprioti (...) ne cer sa nu ne construim case, sa nu ne indragostim, sa nu ne casatorim, sa nu facem copii, sa nu emitem diplome, sa nu muncim pamantul, sa nu lucram in fabrici, sa nu adunam portocale, sa nu ne vindem produsele, sa nu calatorim in afara granitelor, sa nu tinem legatura cu lumea nici macar prin telefon (in Ciprul de Nord se vorbeste prin intermediul prefixului Turciei - n.r.), sa nu permitem oamenilor de afaceri accesul in porturi, sa nu acoperim deficitul de muncitori cu persoane din afara, sa inchidem universitatile, nici macar sa nu miscam si sa ne prefacem ca nu existam!!!”.

Talat sustine public reunificarea, dar vorbele sale arata aversiune: „Tot ce am trait noi pana acum indica foarte clar ca grecii ciprioti percep insula ca avand caracter elen si ne percep pe noi ca element secundar, un dusman strain care nu are ce cauta in Cipru. (...) Ei incearca sa dizolve comunitatea turcilor ciprioti intr-o Republica elenizata a Ciprului si numesc asta „osmoza”„.

ZONA CONTRASTELOR

Universitati si hoteluri de lux in mijlocul saraciei

In fiecare vara, in jurul datei de 20 iulie, ambasadele Turciei intermediaza pentru comunitatea turca din Nordul Ciprului invitarea unor ziaristi din toata lumea pentru o vizita in autoproclamata Republica Turca a Ciprului de Nord (RTCN).

Ii cazeaza in hoteluri de cinci stele, mesele sunt programate la restaurante de lux, iar vizitarea RTCN inseamna monumente isorice si universitati dotate cu tehnologii de ultima ora, inclusa fiind participarea la discursuri ale liderilor politici.

Teoretic, o duc mai bine ca romanii Dincolo de peretii hotelurilor, lumea turcilor ciprioti e departe de luxul prezentat de autoritati invitatilor. Blocurile, aproape toate de numai patru etaje, amintesc de cele ale Romaniei comuniste, trotuarele sunt marginite de mici magazine, cate-o terasa ici-colo unde poti cere linistit bauturi „occidentale” la alegere, chioscuri ori mici restaurante care ofera diferite tipuri de kebap la preturi intre 3,5 si 7-8 dolari.

N-ai de ce sa mergi cu frica-n san pe strada, asa cum circula o legenda prin partea sudica a insulei, la grecii-ciprioti. Si nici nu te aresteaza nimeni daca faci fotografii.

Orasele din Nordul Ciprului inseamna blocuri scunde si prafuite si mult gri, cam ca la noi, prin anii ‘90. Oamenii de rand sunt saraci, dar veniturile statului se rotunjesc consistent de pe urma activitatilor afaceristilor, inclusiv ale celor care spala bani prin firme off-shore.

Mai ales ei au ridicat PIB-ul pe cap de locuitor, care a ajuns in RTCN la circa 17.000 de dolari anual, ceea ce ar insemna, per ansamblu, ca turcii ciprioti o duc mai bine decat romanii (la noi, PIB-ul per capita este de circa 10.000 de dolari pe an).

Desi cele sapte universitati ale lor (la o populatie comparabila cu a Bacaului - 200.000 de locuitori) sunt dotate cu tehnica de ultima ora si au piscine, turcii ciprioti nu o duc atat de bine.

Plaje in adevaratul sens al cuvantului, adica intinderi de nisip la malul marii, sunt foarte putine, insula intra bolovanos in Mediterana, asa ca putinii turisti prefera piscinele din hoteluri.

Iar de pe soselele aproape pustii se vad satele cu case saracacioase. Intre localitati se intind zeci de kilometri de pamant uscat, presarat cu smocuri de iarba scunda, de parca Cel de Sus s-a zgarcit pana si la asta.

CONTRE

Religiile care despart

Fostele biserici si manastiri crestine au fost transformate in moschei, depozite, terase cu piscina, spun grecii-ciprioti si ii acuza pe turcii din nordul insulei ca au vandut icoanele si mozaicurile crestine de pe peretii lacaselor de cult.

Desi autoritatile turcilor ciprioti neaga cu vehementa, cipriotii din sud au si recuperat cateva, de pe la colectionari straini care le cumparasera pe bani grei. Si mai stiu grecii ciprioti ca o parte a celor din nord nu sunt total de acord cu politica autoritatilor lor. Dovada?

Amplele demonstratii ale populatiei din nord, la inceputul lui 2003, impotriva regimului pro-Ankara al conducatorului Rauf Denktas. Turcii ciprioti cereau reunificarea cu Republica Cipru, care urma sa semneze curand Tratatul de aderare la UE.