Miliardarul american Steve Fossett a fost dat disparut in Desertul Nevada, dupa ce decolase luni, 3 septembrie, la bordul unui avion monomotor.
Fossett este cunoscut pentru cele peste 100 de recorduri mondiale reusite si datorita pasiunii sale pentru aventura. Dupa doua saptamani de cautari, inca nu se stie nimic despre aventurierul Steve Fossett. Potrivit CNN, o patrula aeriana civila a inceput, dupa sase ore de la disparitia acestuia, operatiunile de cautare a avionului miliardarului. Nu exista informatii cu privire la traseul avionului, care nu a avut comunicare radio cu controlorii de zbor.
Zona de cercetare a fost extinsa pe sute de kilometri patrati de desert, iar la cautarea lui s-au alaturat si cei de la Google Inc., care au luat legatura cu cei care le furnizeaza imagini din satelit pentru softul Google Earth. Pana pe 11 septembrie, peste 50.000 de persoane s-au alaturat operatiunilor de cautare verificand toate imaginile pentru a gasi avionul lui Fossett.
„In numele familiei noastre, le suntem datori sutelor de prieteni si voluntari care il cauta pe Steve si miilor de alte persoane din toata lumea care se roaga pentru ca el sa se intoarca in siguranta acasa”, a transmis un mesaj sotia aventurierului, Peggy. Fossett este casatorit de peste 40 de ani, iar cei doi nu au niciun copil.
Cum a inceput aventura „La 12 ani am urcat primul munte, apoi am continuat sa urc abordand proiecte tot mai mari si mai diverse”, a declarat aventurierul in 2006, intr-un interviu pentru CNN. Fossett spune ca spiritul de aventura l-a dobandit de mic, in timpul unor tabere de cercetasi. Hobby-ul sau nu a devenit insa pasiune pana la varsta de 30 de ani.
Fossett are la activ peste 100 de recorduri, dintre care aproape 60 nu au fost inca depasite. Aventurierul s-a nascut in 1944, a crescut in California si a absolvit Universitatea Washington din Missouri. A devenit broker in Chicago, apoi a pus bazele propriei companii, Marathon Securities, care i-a adus averea pe care o are.
Atinge-ti idealul!
Si-a folosit banii pentru a finanta incercarile de a dobandi recorduri mondiale. S-a dovedit la fel de indemanatic atat pe plan personal, cat si pe cel financiar, considerand ca experienta din lumea afacerilor l-a ajutat extrem de mult.
„Cred ca toate cunostintele mele din domeniul afacerilor au intrat si ele in joc, pentru ca, in parte, eu mai organizasem astfel de proiecte. Atunci cand vrei sa dobori recorduri pe plan sportiv, cu cat ai mai multa experienta in a conduce astfel de proiecte, cu atat mai usor este urmatorul”, declara Fossett in 2004, pentru cotidianul „The Guardian”.
Si-a publicat autobiografia, „Chasing the Wind”, in care povesteste atat despre viata si afacerile sale, cat si despre motivatiile, telurile si succesele lui. Intr-un interviu pentru CNN, Fossett a spus ca a scris aceasta carte la indemnul mai multor persoane care, desi ii stiau povestea, i-au spus ca ar fi frumos s-o impartaseasca si altora.
„Sper ca aceasta carte sa-i stimuleze pe oameni si sa-i faca sa se gandeasca la ceea ce ar mai putea face in viata. Toti ar trebui sa-si dea seama de ceea ce le place si sa incerce sa-si atinga idealurile , marturisea Fossett. Poate de aceea aventurierul nici nu termina bine o misiune ca se gandeste deja la alta.
Incercarea de a dobori recorduri
In 2002 a devenit prima persoana care a reusit sa faca singur o calatorie in jurul lumii cu balonul, zburand in jurul emisferei de sud in doar 14 zile. Reusita lui a fost cu atat mai remarcabila cu cat se afla deja la cea de-a sasea incercare, dupa alte cateva nefericite, in care era sa-si piarda de cateva ori viata. Fossett a spus la intoarcere ca-si doreste ca acest zbor sa-i inspire pe oameni sa incerce sa-si atinga propriile teluri in viata.
Trei ani mai tarziu, Fossett a ajuns din nou pe prima pagina a ziarelor din lumea intreaga, reusind sa zboare singur in jurul lumii fara sa-si realimenteze avionul cu combustibil. Anul trecut, in februarie, si-a completat palmaresul reusind sa faca fata unei noi provocari - a zburat cu avionul incontinuu mai mult timp decat a facut-o cineva vreodata.
Aventurierul a declarat ca recordul sau preferat a fost cel din 2002, cand a facut inconjurul lumii singur, in balon. Recunoaste insa ca aceasta incercare a fost mult mai grea decat se astepta. Desi a incercat sa doboare recorduri zburand cu avionul, dar si cu balonul, Fossett a marturisit ca pasiunea sa cea mai mare sunt planoarele, avand si in acest sens cateva recorduri la activ.
Reusitele vin cu dificultate
Fossett a trecut prin multe aventuri in incercarile sale de a-si depasi propriile limite. Unele dintre ele par chiar greu de crezut. In 1985, el a traversat inot Canalul Manecii, trecand din Franta in Anglia in 22 de ore si 15 minute. In 1992 a participat in Alaska la o cursa de sanii trase de caini.
In autobiografia sa aminteste ca si-a muscat cainele care conducea de urechea dreapta pentru ca acesta sa alerge mai repede. A urcat peste 400 de varfuri muntoase, inclusiv Matterhorn, din Elvetia, si Kilimajaro, din Tanzania. Primul varf muntos pe care a ajuns a fost San Jacinto. In 1996 a participat la cursa de masini Le Mans. Fossett este prima persoana care a traversat continentele Asia, Africa, Europa, dar si America de Sud, precum si oceanele Indian, Atlanticul de Sud si Pacificul de Sud calatorind cu balonul.
RECUNOASTERE
Un temerar premiat
> In 1996 a fost distins cu Diploma Montgolfier, din partea Federatiei Internationale Aeronautice
> In 2002, Fossett a primit cel mai important premiu oferit in aviatie, Medalia de Aur, acordata tot de FAI.
> In 2007 a fost inclus in randul celor mai importante persoane din lumea aviatica (National Aviation Hall of Fame).
> A primit Medalia Exploratorilor, din partea Clubului Exploratorilor, dupa ce a facut singur inconjurul lumii in balon.
> A primit multe alte medalii, printre care si Ordinul Magellan.
OPINII
> CURAJ. „Aventura ar putea fi, pe drept, cel de-al doilea nume pentru Steve Fossett. Acesta si-a petrecut mare parte din viata incercand sa doboare recorduri in navigatie, zboruri cu balonul si cu avionul”, Peggy Mihelich, jurnalist CNN
> PUTERE. „Este doar pe jumatate om, asta e tot ce pot sa spun”, Richard Branson, prietenul si rivalul sau
> PERSEVERENTA. „Marile realizari care s-au intamplat- precum faptul de a ajunge un om pe Luna - nu au fost niciodata reusite din prima, au fost mii si mii de incercari pana a ajunge acolo. Iar Fossett este una dintre aceste incercari”, Craig Ryan, autor al unor carti despre cei care au incercat sa zboare cu balonul in secolul al XX-lea si care au pus bazele calatoriilor in spatiu
> INITIATIVA. „Vorbim despre un om care va face aviatie de moda veche pe pamant, pentru a reusi sa deschida posibilitatea unor calatorii spre Marte. Oamenii cred ca tot ceea ce-si doreste el este sa doboare recorduri”, Dan Goldin, fost sef al NASA
> INDRAZNEALA. „Pur si simplu, indrazneala ii sta in fire. Acesta este modul in care ia el lucrurile in viata”, Tom Poberezny, presedintele Experimental Aircraft Association.
> HOTARARE. „Este un pilot foarte priceput, ordonat si hotarat. I-as da toate sansele de izbanda”, Cynthia Ryan, maior al Patrulei de Aviatie Civila, dupa disparitia lui Fossett.
> AMBITIE. „Fossett este un tip de om care se lasa foarte greu batut, este extrem de energic si ambitios”, Merlin Sagon, cel care l-a invatat sa zboare cu balonul in 2003.
> METICULOZITATE. „Oamenii il privesc ca pe unul care isi asuma tot felul de riscuri, dar nu e asa. El se uita la detalii si la cat de mari sunt riscurile pentru respectiva reusita. Planifica foarte bine lucrurile”, John Kugler, un vechi prieten.
REUSITE
Recorduri inregistrate de Steve Fossett
> 1998/2002 - cea mai lunga distanta parcursa cu balonul de catre o singura persoana
> 2001 - cea mai rapida trecere transatlantica pe apa
> 2001/2002 - cea mai lunga durata petrecuta cu balonul de catre o singura persoana
> 2002 - primul zbor cu balonul in jurul lumii facut de o singura persoana
> 2004 - cea mai rapida calatorie in jurul lumii pe apa
> 2005 - prima persoana care a pilotat un avion in jurul lumii fara realimentare cu combustibil
> 2006 - cel mai lung zbor non-stop din istoria aviatei