Ioana Lupea: "Tot ce face Dan Voiculescu are consistenta unui fum de tigara, nu lasa urme vizibile, doar toxine in atmosfera".
Dan Voiculescu n-a rupt gura targului cu demisia din parlament. A repetat schema „Traian Basescu”, care a renuntat la imunitatea parlamentara pentru a fi cercetat in dosarul „Flota”, asteptand probabil rezultate de imagine similare.
Intentia lui a fost sa produca un mic seism mediatic si electoral, visand cu ochii deschisi la titlurile si comentariile zilei de dupa, „s-a tinut de cuvant”, „nu se agata de scaun”, si la cresterea subita a PC pana la 7%. Speranta ca poporul va avea o iluminare si liderul PC i se va arata ca un politician consecvent si moral, deosebit de ceilalti, este ridicola.
Dan Voiculescu nu se bucura nici de notorietate, nici de increderea unui numar suficient de alegatori pentru ca o asemenea fapta, pusa pe seama lipsei de sustinere a proiectelor sale politice, sa faca diferenta. Chiar si colegii sai din parlament au ridicat din umeri cu indiferenta.
In plus, liderul PC nu pleaca nicaieri, ramane in politica, in fruntea partidului, de unde lucreaza la un „Front national pentru democratie” si impotriva lui Traian Basescu. Si intentioneaza sa se intoarca in parlament, asta daca se va mai gasi vreun partid cu o imagine atat de proasta despre sine incat sa se alieze cu un televizor. Surprinzator, clienti ai unei relatii sado-maso cu PC ar mai fi, PRM care se zbate sub pragul electoral si poate PNL, dintr-un absurd sentiment al datoriei.
Daca PRM ar fi dispus la orice pentru a sari parleazul celor 5%, PNL nu va accepta neconditionat PC. Iar clauza va fi probabil disparitia din prim-plan, definitiv, a lui Dan Voiculescu, fericitul posesor al unui verdict de „politie politica” de la CNSAS si al unui dosar la DNA.
Imprejurare in beneficiul unor conservatori cu insusiri de politiceni, ca mai sunt si din acestia in PC. Poate ca demisia din parlament este primul pas in retragere, in tentativa de a-si salva inca o data „inventia”. Despre demisia lui Dan Voiculescu se va vorbi, dar putin, foarte putin. Pentru ca tot ce face presedintele conservator are consistenta unui fum de tigara, nu lasa urme vizibile, doar toxine in atmosfera.
Cedarea trustului de presa catre fiica sa Camelia Voiculescu, intrarea in guvernarea PSD si a Aliantei D.A., iesirea din ambele, formarea Uniunii PSD-PUR, comisia de anchetare a lui Traian Basescu si acum retragerea din parlament sunt gesturi fantomatice.
Nimic nu s-a pierdut, nimic nu s-a castigat, nimic nu s-a schimbat. Daca am face testul „gasiti asemanarile si deosebirile dintre cele doua fotografii”, probabil ca nimeni n-ar fi in stare sa numeasca diferentele, inainte si dupa, cu sau fara Dan Voiculescu si PC. Si asta pentru ca partidul este liderul, iar liderul o gramada de pixeli: daca largesti imaginea, nu se mai distinge nimic.
Ceea ce va ramane din trecerea lui Dan Voiculescu prin politica vor fi probabil calificativele basesciene „solutia imorala” si „Felix motanul”. Altfel s-ar fi stins intr-o movila de cenusa. Toti banii si toate televiziunile sale n-au reusit sa faca din PC un partid si din Dan Voiculescu un politician.