Pro si contra lobby-ului evreiesc

Pro si contra lobby-ului evreiesc

Politica de sustinere diplomatica si militara a Statelor Unite fata de Israel este repusa pe tapet, de data aceasta de o carte semnata de politologii John Mearsheimer, de la Universitatea Chicago, si Stephen Walt, de la Universitatea Harvard.

In „Lobby-ul israelian si politica externa americana”, carte care va fi publicata la 4 septembrie, autorii reiau o idee pe care o prezentasera anul trecut si care a facut multa valva la vremea respectiva: sprijinul de care se bucura Israelul nu are la baza motive de ordin strategic sau moral, ci doar presiuni ale grupurilor de lobby israeliene, ale gruparilor crestine fundamentaliste si ale neoconservatorilor favorabili ideilor sioniste.

Acest fapt a avut drept consecinta, scriu autorii cartii, o politica dezechilibrata in Orientul Mijlociu, care a condus la decizia de invadare militara a Irakului si amenintarea Iranului si Siriei, cu pretul unei securitati slabite pentru lumea occidentala.

„Israelul nu are greutatea strategica pe care o avanseaza SUA. Israelul ar fi putut avea o greutate strategica in timpul Razboiului Rece, dar a devenit un mare handicap, acum cand razboiul s-a incheiat”, sustin Mearsheimer si Walt.

Totodata, cei doi politologi sustin ca sprijinul neconditionat fata de Israel a dus la intensificarea atitudinii antiamericane in lume. Nu in ultimul rand, aceasta sustinere ar contribui la alimentarea problemelor de terorism pentru SUA si a slabit legaturile cu aliatii din Europa, Orientul Mijlociu si Asia. Ca urmare, in concluzia lucrarii, autorii recomanda o schimbare a politicii SUA fata de Israel.

Prezentarea continutului acestei carti nu a ramas fara replica. Directorul Ligii impotriva defaimarii din SUA, Abraham Foxman, a calificat-o drept o „relatare piezisa si insidioasa despre conflictul israeliano-arab si despre rolul celor ce sprijina Israelul in SUA”. Pentru a contracara teza celor doi profesori, Foxman a pregatit o lucrare care va aparea tot la 4 septembrie - „Cele mai ucigatoare minciuni. Lobby-ul israelian si mitul controlului evreiesc”.

Ne puteți urmări și pe Google News