Mircea Cartarescu: "Patricu face cat trei mii cinci sute de presedinti alesi democratic, mai multi decat au existat vreodata in lume".

Sa ma ia naiba, nu credeam ca Patriciu e atat de bogat! I-am mai zis si eu „magnat al petrolului”, am mai insinuat si eu ca averea lui e destul de masiva ca sa provoace devieri politice, ba chiar sa cumpere un guvern intreg, dar mai mult asa, ca niste floricele de stil. Realitatea depaseste nu numai inchipuirea, ci si orice verosimilitate, ajungand pana in punctul de unde vechii greci vorbeau de hybris, de sfidare a legilor naturii, a zeilor si a oamenilor.

Cu cele vreo trei miliarde si jumatate de euro la cat se ridica valoarea posesiunilor sale, Patriciu nu mai poate fi numit un om bogat, ci devine un monstru, ca omul-elefant sau ca un copil cu doua capete. Imi inchipui doliul negru din casele unor Iosif Constantin Dragan, Ion Tiriac, Dan Voiculescu sau Ovidiu Vantu la vestea naucitoare ca Patriciu i-a vandut lui Borat ditamai imperiul petrolier si ca astfel le-a luat-o inainte cu viteza unui supersonic, facandu-i, cu amaratul lor de miliard abia incropit, sa para aproape niste sarantoci.

La ce i-a folosit lui Tiriac sa rupa sute de rachete de tenis, sa detina sute de firme, sa omoare sute de mistreti daca un fost profesoras de arhitectura ii ia acum caimacul cu o miscare de incheietura mai eleganta decat a facut el in toata cariera lui? Ce folos ca Voiculescu s-a inhamat timp de decenii la firma Crescent, intrand in sistemul securisto-comunist ca sa-l submineze, fireste, din interior, daca acum ii sta imbucatura de caviar in gat din pricina aceluiasi arhitect convertit in magnat? De Vantu ce sa mai vorbesc? Macar in cazul celorlalti se stie cum si-au facut averile...

De doua zile, ideile mele despre ce-nseamna sa fii bogat s-au schimbat radical. Oamenii din fotbal, Mutu, Chivu si altii ca ei, cu salarii de milioane de euro pe an, mi se par acum niste milogi, ma astept sa-i vad cantand prin tramvaie cat de greu e fara mama: Patriciu are de mii de ori mai multi bani ca ei.

Mi se pare acum ca nu mai merita sa te duci sa-ti iei premiul de la 6 din 49: sa te hurducai cu trenul de la Calarasi la Bucuresti pentru niste amarati de zece milioane de euro? Ce sa mai zic de plebea celor care au trait degeaba, fara sa poata spune ca lasa si ei copiilor macar un milion de euroi, acolo, cat sa nu moara de foame...

Imi spuneam inainte: ce ma iau eu de unul ca Patriciu, care sta pe un sac de bani si care ma poate strivi ca pe un vierme oricand pofteste? Cat de mult greseam! Stiu acum ca, orice-as scrie despre el, Patriciu nu ma va strivi niciodata, pentru ca nici nu ma observa. Averea lui insumeaza cat castig eu la facultate in aproape un milion de ani! Pentru el nu sunt un vierme, ci un parameci vibrand din codita lui ridicola intr-o picatura de apa, vizibil doar la microscop.

Ma mai mir ca poate cumpara un prim-ministru? Ca poate manipula un guvern? Ca sparge panza de paianjen a legii ca un bombardier de aur, lasand justitia romana si internationala cu ochii in soare? Ca ziare vestite altadata prin impartialitate, prin umor, prin forta pamfletara au dat-o intoarsa si se gudura acum ca pechinezii pe langa vitelul de aur? De mirare este ca nu ne-a cumparat deja pe toti, cu tara cu tot, caci cine poate rezista la forta inspaimantatoare a unui tsunami de aur topit? Cat de mult s-a pripit Dan Pavel ca si-a vandut maieutica lui Becali pe cateva sute de mii de euro.

Acum banii-astia trebuie sa i se para maruntis de dat celor ce spala parbrize la intersectii. Cat de ciudat trebuie sa se simta pensionarii din Romania care, cu cei saizeci de euro pe luna, trebuie sa-si duca zilele si sa mai si voteze partidul liberal, care le-a promis marirea pensiei pana aproape de o suta de euro! Ce umiliti trebuie ca sunt milioanele de emigranti romani care trimit acasa impreuna, pe an, mai putin decat poseda un singur om, Dinu Patriciu, si totusi din banii lor se ridica, daca se ridica din ceva, Romania de azi...

Cu cine sa te lupti ca sa cureti viata politica romaneasca de diabolica alianta cu economicul venal, cu averile dobandite indoielnic? Cu un om puternic ca o tara de marime mijlocie? Cu un om inchis intr-un buncar de aur masiv? In fata cui sa stai tu, un magistrat cu salariul mai mizer decat roba si peruca ta roase de molii, cand spre tine se-ndreapta un fier de calcat cu talpa de aur, mai mare decat Titanicul? Il plang pana si pe presedinte.

Multi speculeaza in jurul fabricii lui de inghetata. Hai sa zicem: o avea si el vreun milion, acolo. Patriciu e, totusi, de 3.500 de ori mai bogat: face deci cat trei mii cinci sute de presedinti alesi democratic, mai multi decat au existat vreodata pe lume. Chiar suit in varful piramidei puterii, cum sa lupti cu un om de mii de ori mai bogat?

Din tot ce-am spus pan-acum nu reiese, inca, deplin maretia  si puterea  celui ce-a schimbat porecla marelui sau inaintas Dinu Paturica in renume. Ganditi-va un pas mai departe: un singur om valoreaza in acest moment mai mult decat toti laureatii Nobel din toate timpurile! Nu au avut atatia bani Einstein, Hemingway, maica Tereza, Nelson Mandela, Crick si Watson, M‡rquez si alti vreo patru mii ca ei la un loc. Amaratii!

Si-au trait de pomana, saraci, halucinati si obsedati de ideile lor, vietile bezmetice si obscure, ca sa nu poata smulge si ei sortii, la incununarea carierei pentru care au jertfit totul, decat un meschin milion de dolari, nici cat sa chiorasti un purice! Pai mai merita sa te sacrifici pentru o umanitate atat de ingrata?

Biet Einstein, n-ai stiut tu ca, decat ca savant, te scoti mult mai bine ca afacerist, prin asociere pentru constituirea unei grupari de crima organizata, prin spalare de bani, prin manipularea unui parlament intreg, prin ingenunchierea unei intregi clase intelectuale, datoare vanduta vitelului de aur...

Un ins sarac lipit, care nici n-avea unde-si pune capul noaptea, a spus acum vreo doua milenii: „Mai degraba va intra camila prin urechile acului decat bogatul in imparatia cerurilor”. Ce ti-e si cu invidia asta, domnule...