Problemele celor din jur ma inspira sa scriu. Nu sunt expert in psihologie, fac observatii pur subiective, sperand ca voi gasi si eu raspunsuri la intrebarile pe care le intalnesc.
Una dintre colegele mele imi povesteste despre mama ei, pe care o cunosc si care e o persoana negativista pana la extrem.
Critica orice si pe oricine, exceptand-o pe nepotica ei de 2 ani. Colega mea spune ca nu a reusit inca sa o faca sa inteleaga faptul ca nefericirea sa este propria ei creatie. A continuat sa incerce sa o faca fericita si a sperat mereu ca ar putea s-o invete blandetea si generozitatea fata de cei din jur, fiind ea insasi un astfel de exemplu, insa n-a functionat.
E un caz simplu de hranire emotionala si de manipulare realizate de o mama. Pe de-o parte, pentru ca de cealalta parte sta colega mea, pentru ca se complace in aceasta situatie si face compromis dupa compromis in relatia cu mama ei. Isi calca in picioare propriul sine, detesta sa faca asta, insa continua s-o faca. Pentru ca nu e corecta cu sufletul ei, isi diminueaza energia si se simte dezorientata, confuza, pretinzand ca nu mai stie cine e si ce vrea.
I-am spus ca, daca se teme sa-si afirme sentimentele si dorintele, va stagna toata viata in acest blocaj. Trebuie sa inteleaga ce e corect si ce i se potriveste din ce-si doreste mama ei pentru ea. Trebuie sa afle ce-si doreste cu adevarat, dupa ce tanjeste inima ei, facand o diferenta clara intre lucrurile pe care le vrea si cele pe care nu le doreste. Nu contest ca mama ii vrea binele, insa cred ca fiica a ajuns la maturitatea la care sa stie ce e bun pentru ea. Visul fiecaruia e diferit si numai pe masura ce isi traieste acel vis omul devine complet, adevarat si autentic.
Recomandările noastre
