Intr-un Bucuresti cu de zece ori mai putine cafenele decat Parisul, "La Mama" a deschis ieri a doua cafenea a grupului.
Proprietarul lantului de restaurante „La Mama”, Catalin Mahu, a inaugurat ieri a doua cafenea a grupului, sub brandul „Cafepedia”, in zona Universitatii din Capitala. Cafeneaua, care aduce aminte de locantele interbelice, are o suprafata de 140 metri patrati si aproape 100 de locuri, inclusiv pe terasa. Investitia s-a ridicat la 100.000 de euro, spatiul din centrul Bucurestiului fiind inchiriat.
„Pana la sfarsitul acestui an vom mai deschide inca o cafenea in Bucuresti. Spatiul este foarte mare, iar investitia va fi dubla”, a declarat Catalin Mahu la deschiderea cafenelei, fara sa precizeze unde va fi amplasata cea de-a treia unitate. Prima cafenea a lantului Cafepedia a fost deschisa la mijlocul anului trecut in zona Unirii din Capitala.
Potrivit omului de afaceri, expansiunea mai rapida a lantului de cafenele este franata in Bucuresti atat de preturile ridicate ale chiriilor, cat si de lipsa spatiilor destinate unei astfel de investitii. „Exista o lege care obliga proprietarii de restaurante sau cafenele sa ceara acordul asociatiei de proprietari atunci cand intentioneaza sa deschida o unitate intr-un imobil. Sunt strazi intregi in Bucuresti care s-ar preta unui astfel de business, dar unde proprietarii se opun”, a spus Mahu.
„La Mama”, in curand si in franciza
Cat despre strategia de extindere, Mahu a fost rezervat, afirmand ca de mai bine de un an se lucreaza la conceptul de franciza a restaurantelor „La Mama”. In prezent, reteaua independenta lansata in 1999 are sapte restaurante, cel mai recent fiind deschis la inceputul acestei veri in Mamaia, in urma unei investitii de 200.000 de euro. Echipa „La Mama” numara circa 500 de angajati.
In prima jumatate a anului, compania Trotter Restaurant, care detine restaurantele La Mama si cafenelele Cafepedia, a inregistrat o cifra de afaceri de 3,5 milioane euro, iar estimarile lui Catalin Mahu indica afaceri de 8 milioane de euro pentru sfarsitul anului. Marja de profit este estimata la 10%-15% din cifra de afaceri, suma ce urmeaza a fi reinvestita.
GRAND BALLROOM
Turabo creste pe evenimente Un alt lant autohton de cafenele, Turabo Cafe, detinut de Tudor Dragomir Niculescu (27 de ani), s-a dezvoltat in ultimul an cu precadere pe segmentele de evenimente si terase, iar strategia pentru perioada urmatoare vizeaza deschiderea unui nou centru de mare suprafata pentru diverse evenimente, potrivit oficialilor companiei.
Cele doua sali - cu 350 si respectiv 225 de locuri - ale complexului de evenimente si conferinte Turabo Ballroom, situat in partea de nord a Bucurestiului si care a costat circa jumatate de milion de euro, au fost inchiriate pentru toate zilele de weekend din acest an. „Pentru 2008 au mai ramas neinchiriate doar cateva duminici. Acolo se organizeaza atat nunti, cat si evenimente ale unor companii. Intentionam ca in 2008 sa mai deschidem un astfel de centru”, spun oficialii.
Lantul de cafenele nu a abandonat nici ideea deschiderii a doua cafenele in afara tarii, la Praga (Cehia) si Sofia (Bulgaria). In prezent, proprietarul Turabo cauta un spatiu de cel putin 100 mp in centrul Pragai. In aceasta vara, Turabo s-a extins si pe un segment sezonier al businessului - cu doua terase, la Mamaia si in parcul Herastrau din Bucuresti - si cu o prima cafenea intr-un imobil de birouri.