Padure veche de 8 milioane de ani, in Ungaria

Padure veche de 8 milioane de ani, in Ungaria

O mica padure de chiparosi de balta, veche de 8 milioane de ani si foarte bine conservata, a fost descoperita de arheologi in nord-estul Ungariei, la Bukkabrany, relateaza AFP.

"Descoperirea este exceptionala pentru ca arborii si-au pastrat structura, nu sunt nici carbonizati si nici fosilizati", a declarat Tamas Pusztai, seful departamentului de arheologie al muzeului local Otto Herman.

Aceasta padure misterioara a fost descoperita in timpul extractiilor dintr-o mina de lignit de catre muncitori care au scos la lumina zile trunchiuri de arbori carbonizati, un lucru obisnuit in acest gen de mediu.

"Insa mai jos in sol, am descoperit 16 arbori ramasi acolo unde au crescut in urma cu 8 milioane de ani si care sunt foarte bine conservati", a explicat Pusztai.

Trunchiurile de 2 - 3 metri diametru nu depasesc sase metri inaltime, in timp ce chiparosii din acea perioada puteau atinge pâna la 30 sau 40 de metri.

O padure asemanatoare a fost descoperita in Japonia, unde arheologii au conservat-o intr-un sarcofag din beton.

Sursa: Rompres

Ne puteți urmări și pe Google News