Dosarul de penitenciar arata ca temnita i-a scurtat viata. Ieri ar fi trecut de 95 de ani.

Fericirea pe care a cunoscut-o Nicolae Steinhardt in celula, descrisa in celebrul „Jurnalul fericirii”, pare cu atat mai paradoxala cu cat datele seci, medicale si consemnarile oficiale din inchisoare o contrazic.

Filele din dosarul sau de penitenciar, Fond Penal 336 A.C.N.S.A.S, studiat pentru prima data de cercetatoarea Ioana Diaconescu si consemnat intr-un numar al „Romaniei literare”, arata ca Steinhardt era silit sa lucreze aproape muribund. „Apuca 95 de ani daca nu ar fi capatat atatea boli in inchisoare si nu i s-ar fi agravat altele. Cea mai grava a fost tuberculoza intestinala, care l-a chinuit pe patul mortii, in 1989”, explica cercetatoarea.

De sapte ani, in memoria lui si in preajma zilei sale de nastere, la Manastirea Rohia au loc Zilele Culturale Nicolae Steinhardt, care se incheie astazi. Ieri, la mormantul scriitorului-monah de la Rohia s-a tinut o slujba de pomenire.

„Element dusmanos”

Pe 29 iulie 1912, viitorul „element dusmanos al tarii” se naste in Pantelimon intr-o familie evreiasca. Tatal, Oscar Steinhardt, inginer si arhitect, era directorul fabricii de mobila si cherestea din zona.

Dupa 24 de ani, in 1936, Steinhardt isi ia doctoratul in Drept constitutional si devine avocat, continuandu-si studiile la Londra si Paris. Regimul abia instaurat dupa razboi il elimina din barou si, in 1959, e adus ca martor in procesul lotului Noica-Pillat. Pentru ca refuza sa fie martor al acuzarii, este condamnat la 12 ani de munca silnica.

La 10 februarie 1960, procurorul militar il trimite in arest impreuna cu alti 22 de intelectuali, printre care Constantin Pillat, Constantin Noica, Vladimir Streinu si Alexandru Paleologu. Conform Dosarului 336/P, volumul 3, Steinhardt este acuzat, pe langa „uneltirea contra ordinii sociale”, ca a participat la „popularizarea” scrierilor dusmanoase ale fugarilor Cioran Emil si Eliade Mircea”. E trimis doi ani la Jilava, apoi la Gherla, unde e intemnitat pana in 1964.

„Mi se pare incredibil ca a supravietuit”

Fisa medicala din penitenciar - fila 145, volumul 14, Dosar P/336 -  indica o lunga lista de suferinte fizice, unele capatate inca din libertate, din cauza saraciei in care fusesera obligati sa traiasca intelectualii neagreati de regim: dizenterie, tuberculoza intestinala, congestie pulmonara, enterocolita cu distrofie, ameteli si lipotimie, reumatism cronic deformant.

Potrivit aceleiasi fise, detinutul avea 45 de kilograme in 1963, la o inaltime de 1,71 m. Desi fusese declarat inapt de munca, dosarul cuprinde o fisa de zile muncite, in primavara lui ‘64.

„Mi se pare incredibil ca a supravietuit, pentru ca ajunsese la 30-40 de kilograme. A fost umilit, batut, pus la munci aproape muribund, iar faptul ca el si-a gasit in toate astea fericirea dovedeste ca e un om absolut exceptional. Avea o gandire pur crestina”, adauga Ioana Diaconescu.

Dosarul mai include  o adresa a Penitenciarului Jilava din februarie 1962 catre Procuratura Militara Bucuresti, in care se prezinta „declaratia de refuz de hrana” a lui Steinhardt: „Declara refuzul de hrana pentru faptul ca el sustine ca a fost bolnav de TBC, iar din alaturatul referat medical in urma controlului facut nu rezulta acest lucru”, arata documentul. Dupa o saptamana, detinutul a fost fortat sa renunte la protest.

Documente inedite

In ciuda mizeriei, umilintei si a bolilor, Steinhardt traieste in inchisoare fericirea suprema: ieromonahul basarabean Mina Dobzeu il boteaza in camera 18 de la Jilava, in martie 1960. Imediat dupa gratiere, isi desavarseste botezul la Biserica Schitul Darvari, iar din 1973 incepe pelerinajele la Manastirea Rohia, unde se calugareste sapte ani mai tarziu. Se stinge din viata pe 29 martie 1989, la varsta de 77 de ani, chinuit de tuberculoza intestinala.

Documente inedite despre viata lui Nicolae Steinhardt se regasesc inca printre miile de dosare ale CNSAS, spune cercetatoarea Ioana Diaconescu.  „Orice intelectual care a facut inchisoare se regaseste si in dosarele celorlalti intelectuali. E atat de mult material despre el, incat e aproape o blasfemie sa spui ca ai gasit totul”.

IPOSTAZA

In Cismigiu, inainte de calugarire Un instantaneu rar ni-l arata pe Nicolae Steinhardt in Parcul Cismigiu, in 1973, inainte de a se calugari. Este anul in care, refuzat de staretii celor mai multe manastiri, care se fereau de detinutii politici, incepe desele pelerinaje la Rohia, pana in 1980, cand se calugareste.

In acea perioada, reintrat in viata literara, colaboreaza cu reviste de cultura precum „Viata Romaneasca”, „Vatra”, „Orizont” sau „Opinia studenteasca”. Publica volume de eseuri si critica literara, printre care „Incertitudini literare” (1980), care primeste Marele Premiu al Criticii literare.

TESTAMENT

Lectia fericirii

„Era un om extrem de bland, de jovial, iti facea o placere enorma sa stai de vorba cu el. Nu vorbea niciodata de ororile prin care trecuse”, isi aminteste Ioana Diaconescu. Testamentul literar al lui Nicolae Steinhardt - autor a circa 30 de volume de eseuri si critica literara - este „Jurnalul fericirii”, o opera unica in literatura romana, in care descrie convertirea la crestinism si anii detentiei.

Scris la inceputul anilor ‘70, jurnalul este confiscat de Securitate in 1972 si restituit trei ani mai tarziu, dupa interventii pe langa Uniunea Scriitorilor. Intre timp insa, autorul termina a doua varianta, mai ampla, de 760 pagini, confiscata a doua oara, in 1984. Unele versiuni ajung la Monica Lovinescu, la Paris, care le citeste la Europa Libera. Cartea apare abia in 1991.