Chivu, fluierat de fanii Romei

Chivu, fluierat de fanii Romei

CONFLICT. Potrivit presei italiene, fundasul Cristian Chivu a fost singurul fotbalist de la AS Roma primit cu ostilitate de fani la primul antrenament deschis publicului.

Circa 10.000 de suporteri i-au aplaudat si i-au primit cu urale pe jucatori, mai putin pe internationalul roman, care, dupa ce a refuzat un transfer la Real Madrid si FC Barcelona, insista sa plece la Inter Milano.

„Chivu nu merita sa fie fluierat, pentru ca a demonstrat ca este un profesionist”, i-a luat apararea antrenorul Luciano Spalletti. Conform cotidianului „Il Romanista”, Chivu mai asteapta pana joi o eventuala intelegere intre AS Roma si Inter. „Cristian nu vrea sa riste sa repete experienta lui Cassano, care in 2005, in ziua prezentarii, a fost fluierat de suporteri”, noteaza publicatia italiana.

Ne puteți urmări și pe Google News