Frigiderul romanilor e plin cu grasimi

Frigiderul romanilor e plin cu grasimi

Un nou studiu arata ca mancarea gatita este in topul preferintelor.

Ciorba nu lipseste nicio zi din frigiderul a peste jumatate dintre romani, iar painea este consumata de peste 70% dintre respondentii unui studiu realizat de Unilever, care si-a propus sa evaluze alimentele din frigiderele romanilor.

Daca persoanele in varsta prefera mai mult mancarurile traditionale, tinerii aleg fructele si lactatele.

Salatele nu sunt printre favorite

Romanii nu stau foarte bine la consumul de legume si fructe, doar 53%, respectiv 45% dintre ei consumandu-le zilnic, arata studiul Unilever, realizat in iunie.

Pe de alta parte, consumatorii fideli ai acestor alimente sunt mai mult tinerii cu varste intre 25 si 34 de ani.

In continuare, mancarurile preparate in gospodarie sunt in topul preferintelor culinare ale romanilor. Ciorbele si supele sunt consumate zilnic de 55% dintre romani, in timp ce sandviciurile sunt preferatele a 35% dintre respondenti.

Paradoxal, nu multi romani mananca zilnic cartofi prajiti (8%) si mai putini de 35% consuma salate in fiecare zi.

Carnea de pui se regaseste cel mai frecvent in congelatorul romanilor (aproape 70% din cazuri), fiind urmata de carnea de porc (39,8%), carnea de peste (28%) si cea de vita (25,6%). Doar 8,2% dintre cei care au dat curs studiului au precizat ca prefera carnea de oaie.

Margarina, mai folosita decat untul

Cel mai folosit ulei este cel de floarea-soarelui, aproape toti respondentii recunoscand ca au mereu in casa un astfel de produs. Principala lui utilizare este la felurile de mancare, mai arata studiul.

Desi mai indicat de medici, uleiul de masline este consumat zilnic de doar 11,8% dintre romani, chiar daca se gaseste in peste 70% dintre gospodarii.

Chiar daca ii este recunoscut riscul cardiovascular, untura este folosita in proportii destul de mari (28%). Margarina este folosita de un numar mai mare de persoane decat untul, 68% folosind margarina pentru prepararea sandviciurilor, in comparatie cu 63% - untul. Peste jumatate dintre romani (53%) pun margarina in cremele de prajituri, in loc de unt (46%).

In privinta consumului de lichide, chiar daca apa de la robinet are gust rau si este de multe ori plina de rugina, numai 22% dintre cei chestionati au spus ca beau zilnic apa minerala. Sucurile acidulate sunt consumate zilnic de 18,4% dintre respondenti, iar cele neacidulate de 13,6%.

Ne puteți urmări și pe Google News