Ministrul culturii si cultelor, Adrian Iorgulescu, a numit ieri juriul concursului de proiecte al Centrului National al Cinematografiei (CNC), care va avea loc in august.
Membrii comisiei pentru sectiunea de fictiune vor fi Ioan Grigorescu, Dan C. Mihailescu, Vlad Radescu, Magda Mihailescu si Laurentiu Bratan. Proiectele de documentar si animatie vor fi jurizate de Laurentiu Damian, Florin Iepan si Adina Bradeanu.
Ordinul de numire a celor doua comisii a fost semnat marti, insa concursul pare sa fi debutat deja cu stangul, deoarece criticul Magda Mihailescu a declarat in conferinta de presa de ieri ca renunta la calitatea de membru al juriului. „Nu o fac din orgoliu, dar nu stiam ca procedura de numire va fi asa. Eu nu am avut atat de multe voturi ca altii”, a spus criticul.
„Eu am comunicat modul in care se face alegerea juriului, dar persoanele care doreau sa se recuze trebuiau sa o faca de la momentul in care au fost propusi de asociatiile si uniunile de creatie”, a replicat ministrul.
Iorgulescu i-a preferat pe Magda Mihailescu si Laurentiu Bratan in locul lui Fanus Neagu si Andrei Blaier, care primisera mai multe voturi din partea breslei, la o intrunire consultativa din 5 iulie. Dupa o discutie cu ministrul, Magda Mihailescu a decis in cele din urma sa ramana in comisie.
15 milioane de lei pentru filme Concursul va avea loc in jurul datei de 18 august, la 30 de zile dupa ce a fost semnat ordinul de numire a juriului. Suma totala alocata de CNC este de 15 milioane de lei.
Potrivit lui Eugen Serbanescu, directorul institutiei, suma va fi impartita astfel: 8 milioane de lei pentru lungmetrajele de fictiune, 3,6 milioane de lei pentru lungmetrajele de debut, un milion pentru scurtmetrajele de fictiune, 2,25 milioane de lei pentru filmele documentare si cele de animatie, si 150.000 de lei pentru dezvoltarea proiectelor de scenariu.
Anul acesta, suma minima pe care o poate incasa un proiect cinematografic de lungmetraj este de 500.000 lei. „Lista filmelor finantate se termina acolo unde se termina si banii”, a subliniat Serbanescu.