Textul acesta este despre si pentru ei, cei care n-au fost aseara la concertul Rolling Stones.
Cei care au ratat, Dumnezeu stie de ce, „sansa unica in viata”.
Mai demult l-am auzit pe Radu Paraschivescu la Pro TV repetand, cu ironia sa calda, fraza asta, pe care o spun romanii in ajun: „Apoi, daca nici in decembrie nu stii unde faci Revelionul, chiar esti un om de nimic”.
Eu n-am stiut niciodata unde o sa ma prinda Revelionul, iar in ultimele zile mi-am simtit dureros absenta de pe „National”, cum scria un prieten ca simte dureros fiecare beculet de pe Magheru cand e singur de sarbatori. Singur ca Tom Cruise in „Vanilla Sky”. Sunt un om de nimic?
N-am auzit „live” cum au sfasiat trilurile lui Sir Mick intunericul noptii brazdate de lumini si energie si nici n-am vazut pe ecrane-gigant ridurile, ca pamantul din Baragan in zilele astea de seceta cumplita, de pe chipul lui Keith Richards.
Inteleg bucuria celor care vad in britanicii astia care canta despre „Angie” cu tristetea celui „fara dragoste in suflet si bani in pardesiu” o problema mai importanta pentru omenire decat norul toxic din Ucraina.
Dar ii inteleg si pe cei care n-au vrut, n-au putut, n-au avut chef sa mearga, pe cei care n-au simtit nicio emotie la gandul ca la doi pasi de statia de metrou „Piata Muncii”, o formatie cu o istorie mai veche decat speranta de viata din Sudan si-a onorat fanii dupa decenii de absenta.
Nu cred ca Rolling Stones e ca un balsam peste ranile noastre comuniste, un semn ca ne-am vindecat. De comunism ne-ar fi vindecat o lustratie venita la timp, o reforma morala sustinuta de-o Biserica dornica de mantuirea de sine si de cunoasterea onesta a trecutului, precum in fosta RDG, putina demnitate in randul lichelelor care pululeaza in noroiul politic, o societate care sa suporte sa se priveasca in oglinda.
Rolling Stones - Romania e o intalnire care se produce tarziu, dupa 40 de ani de asteptare, cat a durat ratacirea lui Moise din Biblie, dar care nu vindeca nimic.
Ieri-seara, pe un stadion din Romania s-au strans oameni care, sunt sigur, vor avea povesti pentru nepoti. Masura libertatii au dat-o insa, in egala masura, cei care n-au fost acolo si au scos limba zilelor in care la stadion mergeai imperativ voios, in coloana.