Exista statui care în loc sa cinsteasca memoria celui pe care îl reprezinta, i-o înjosesc.
În Transilvania, s-au umplut orasele si comunele de statui care îl înjura pe cel pe care îl cinstesc. Nu e prea placut sa cinstesti masa publica a mirelui cu o înjuratura.
În ceea ce ma priveste, nu pot da decât vreo câteva exemple de reverente sculpturale facute cu meritata arta: Scoala Ardeleana si Lucian Blaga de Romul Ladea, Eminescul lui Maitec, Horia Closca si Crisan a lui Vlasiu, bustul lui Alexandru Ioan Cuza de Ilarion Voinea, toate la Cluj, Protopopul Aurel Munteanu de Alexandru Pasat la Huedin, statuia lui Bogdan Voda de Ioan Marchis la Cuhea, un Avram Iancu de Ilarion Voinea la Turda. Restul, ma refer strict la monumentele ridicate dupa 1989 în Transilvania, sunt jalea simbolului.
Cea mai mare catastrofa si cel mai acid atentat la demnitatea românilor din Ardeal este statuia lui Avram Iancu din Piata Avram Iancu de la Cluj, opera a sculptorului Ilie Berindei, traitor în Elvetia, dar fost membru al asociatiei Vatra Româneasca. Adaug imediat, daca mai este nevoie, ca monumentul e semnat în aceeasi masura de primarul de trista amintire a Clujului, Gheorghe Funar, pentru care calitatea de membru al Vetrei Românesti echivala cu cea de artist de geniu.
La vremea respectiva, singura cerinta pe care comisia de aprobare a lucrarii o solicita mut era aceea ca statuia lui Iancu sa fie mai înalta decât aceea a lui Matei Corvin. Geaba au protestat arhitectii si urbanistii, si criticii de arta, spunând ca într-o piata conceputa pe linii orizontale o statuie trufasa ridicata pe verticala (un Avram Iancu Stâlpnicul) se potriveste ca nuca în perete.
Geaba au suspinat scriitorii la gândul ca de câte ori Catedrala Ortodoxa Metropolitana va fi filmata sau fotografiata va avea proiectat pe fatada un falus inuman. Tot acolo s-a ajuns: astazi ghidurile turistice europene descriu statuia ca fiind „incredibil de comica”.
Daca statuia a ajuns de râsul lumii, e un gest cel putin de patriotism, daca nu de bun-gust, sa nu lasam ca si simbolul sfânt pentru istoria Transilvaniei sa ajunga de râsul lumii. Ar fi momentul ca acum, când edilii orasului anunta reparatii generale în piata, sa se decida redarea demnitatii orasului si, totodata, demnitatii lui Avram Iancu.
Statuia lui Funar poate merge la Muzeul Obiectelor Urâte. Poate fi vânduta unui miliardar excentric. Altfel, reparatiile nu fac decât sa legitimeze un obiect care face misto de un erou national. Poate ca cineva se va gândi sa initieze o dezbatere publica, careia ne vom asocia, pe tema asta dureroasa.