UE vaneaza "otrava din farfurie"

UE vaneaza "otrava din farfurie"

Alimente daunatoare. Painea, carnea, laptele si branza de pe rafturile magazinelor contin E-uri care pot provoca diabet, infarct, accident vascular si chiar cancer.

Prima „victima” a analizelor expertilor europeni in materie de aditivi alimentari a cazut: E128 sau colorantul denumit si „Rosu 2 G”. Autoritatea Europeana pentru Siguranta Alimentelor (EFSA) a decis saptamana aceasta interzicerea substantei, care s-a dovedit cancerigena, si continua analiza celorlalte E-uri din alimente.

O privire mai atenta la etichetele produselor ori sfatul unor specialisti cu privire la unele alimente ne pot salva uneori de la boli grave, unele incurabile, precum cancerul sau diabetul.

Specialistii ne sfatuiesc sa fim foarte atenti la produsele fundamentale, consumate zilnic, precum laptele, carnea, branza sau painea. Acesta nu indeplinesc conditii esentiale: nu sunt etichetate corespunzator ori nu au inscriptionate pe ambalaj numele E-urilor care ne pot imbolnavi.

In perioada urmatoare, expertii vor analiza si alti aditivi, fiind cunoscut pericolul pe care il reprezinta E-urile, deocamdata acceptate de lege. Profesorul Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetari Alimentare Bucuresti, avertizeaza ca „toti colorantii azoici, din familia carora face parte si E128, sunt cancerigeni”.

Uniunea a impus noi standarde De la 1 octombrie 2006 a intrat in vigoare un nou pachet legislativ de siguranta alimentara, respectat de toate statele membre ale Uniunii Europene. Acesta prevede implementarea unui sistem de Analiza a Riscurilor si Punctelor Critice de Control (HACCP), obligatoriu pentru orice firma din domeniul alimentar, precum si cerintele generale si specifice de igiena si obligatiile care vor reveni operatorilor.

Unitatile de procesare a alimentelor au inceput deja sa puna la punct un sistem de management al calitatii, sa realizeze analize de risc ale punctelor in care alimentele se pot contamina si sa asigure conditiile de igiena in interiorul unitatilor.

Sa punem masa cu responsabilitate Noutatea consta in faptul ca responsabilitatea pentru un produs o vor purta toti operatorii care participa la aceste etape ale produsului: productia agricola, procesarea, transportul si consumul.

Pentru Uniunea Europeana si Organizatia Mondiala a Sanatatii, siguranta alimentelor este o responsabilitate a tuturor, incepand de la originea alimentelor si pana in momentul in care ajung pe masa. Este cunoscut faptul ca reglementarile UE sunt printre cele mai stricte din lume.

Actele normative care compun noul pachet legislativ in materie de igiena sanitar-veterinara au fost elaborate inca din 2005, dar au intrat in vigoare la distanta de un an pentru a da posibilitatea operatorilor din domeniu sa cunoasca bine legislatia. Este vorba despre patru hotarari de guvern care transpun acquisul comunitar in vigoare in Uniunea Europeana.

CARNE

Atentie la coloranti, esteri, fosfati!

Mezelurile si carnea tocata cu adaos vegetal pot contine E128, primul interzis oficial de Parlamentul European deoarece analizele au scos la iveala ca acesta este cancerigen. Mezelurile contin fosfati foarte periculosi precum E339, E340, E341 si E342. De asemenea, nociv este si E 129, colorant rosu allura AC, care nu a fost complet evaluat din punctul de vedere al sigurantei alimentare.

In privinta produselor din carne, profesorul Mencinicopschi spune ca „acestea contin unii aditivi alimentari care sunt admisi de siguranta alimentara, dar care ar trebui evitati”. Un exemplu este E124 Panceau 4R, care poate produce alergii consumatorului. Parizerul nu este foarte indicat de specialisti in industria alimentara. Contine multa grasime si, uneori, producatorii introduc in compozitie carne dezosata mecanic de pe oase, prezenta pe eticheta ca MDM.

Aceasta necesita modalitati speciale de utilizare: nu poate fi transportata de la o firma la alta din pricina perisabilitatii ei. Consumatorul nu poate avea siguranta ca producatorul a respectat aceste cerinte. Uneori, prezenta MDM-ului nu este specificata pe eticheta.

BRANZETURI

Branza topita „mananca” din calciu

Branzeturile topite sunt contraindicate de specialisti copiilor, adolescentilor si femeilor. Acestea  ataca, din cauza compozitiei, calciul din oase si pot provoca mai multe afectiuni, printre care si osteoporoza. Este vorba despre acizii fosforici, E-urile de la 338 pana la 343, care incetinesc asimilarea calciului si a magneziului in oase.

Mai sunt si emulgatorii E450, 451 si 425, la fel de periculosi pentru organism. Atentie si la branzeturile la calup, care contin anumiti coloranti, precum beta carotenul, E160 a, nocivi pentru organism.

LAPTE Cumparati doar cu inscriptia UHT!

In lapte se adauga uneori E211, benzoat de sodiu, care provoaca urticarie si agraveaza astmul. Cutia sau punga in care este ambalat trebuie sa prezinte inscriptia UHT (Ultra High Temperature processing), ceea ce inseamna ca produsul a fost supus sterilizarii inainte de a fi ambalat.

Iaurturile sunt foarte indicate in consumul zinic, dar numai cele naturale, fara arome sau culori care pot provoca alergii. In ceea ce priveste sucurile de pe piata, directorul Institutului de Cercetari Alimentare, Gheorghe Mencinicopschi, avertizeaza asupra pericolului pe care il reprezinta acestea.

Astfel, majoritatea sucurilor colorate contin coloranti nocivi: E102, allura red, folosit la sucurile rosii (grapefruit, portocale rosii), si E127, tartrazina, un colorant galben, folosit la sucurile de portocale. Mencinicopschi spune ca aparitia diferitelor forme de cancer poate fi o consecinta a consumului ridicat de produse alimentare bogate in substante chimice nocive.

PAINE Alegeti produsele din faina neagra!

Nici painea din comert nu e facuta ca la bunica acasa. Unii producatori pun in compozitie carameluri, continute de E-urile 150 a, b, c, d, pe care specialistii ne sfatuiesc sa le evitam. Painea feliata contine conservanti precum E282 (propionat de calciu), E283 (propionat de potasiu) si E281 (propionat de sodiu), care pot provoca disfunctii ale microflorei probiotice intestinale.

Fiti precauti si la painea foarte alba! Aceasta are prea mult amidon si nu este sanatoasa. Specialistii recomanda consumul de paine neagra, cu o singura conditie: sa fie preparata cu faina neagra, si nu cu faina alba tratata.

FAST- FOOD

Produse nocive Pauza de serviciu, intalnire cu prietenii, aniversarea zilei copilului sunt doar cateva dintre momentele cand ne indreptam spre meniurile fast-foodurilor. Ce nu cunoastem foarte bine este faptul ca nu sunt deloc sanatoase pentru organism si pot provoca afectiuni dintre cele mai grave, mai ales pentru copiii care incep consumarea lor de la varste fragede.

Astfel, produsele de fast-food, chiar daca arata tentant, contin coloranti chimici azoici de sinteza ca E102, tartrazina, un colorant galben, si E127, eritrozina, un colorant rosu. In compozitia lor gasim si grasimi hidrogenate sau partial hidrogenate, precum margarinele, care pot provoca infarct de miocard ori accident vascular cerebral daca sunt consumate regulat.

De asemenea, carbohidratii cu index glicemic foarte mare, continuti in toate aceste produse, pot ridica nivelul glicemiei si fac posibile imbolnaviri de diabet de tipul al doilea.

URMARIRI PE PIATA

Noi standarde de selectie naturala

Multe unitati de procesare a carnii si a laptelui nu vor mai putea produce pentru ca nu si-au implementat pana acum aceste noi standarde europene, este de parere directorul Institutului de Cercetari Alimentare, Gheorghe Mencinicopschi.

Directorul Oficiului pentru Protectia Consumatorilor Bucuresti, Constantin Cerbulescu, spune: „Piata este cea care va stabili cine mai poate ramane si cine nu. Noi avem obligatia sa protejam consumatorul si sa ne asiguram ca au fost indeplinite regulile obligatorii”.

Cerbulescu este convins ca unitatile OPC sunt pregatite pentru aceste noi reglementari din domeniul alimentar, ba,  mai mult, crede: „Noi aveam reguli mai stricte decat cele pe care le primim din UE”.

Ne puteți urmări și pe Google News