Cum faci rost de bani pentru vacanta de vara

Cum faci rost de bani pentru vacanta de vara

Ca un facut, vacanta bate la usa, iar tu inca nu ai suficienti bani ca sa stai relaxat pe plaja. Cateva solutii simple te pot ajuta sa strangi o parte din banii de buzunar.

Cel mai simplu ar fi sa te imprumuti, la banca sau la prieteni, dar de ce sa pleci in vacanta gandindu-te ca esti deja dator? Daca esti dispus sa strangi putin cureaua, banii de cheltuiala se pot strange fara prea mari batai de cap. Nu vei face o avere, dar sigur economiile realizate iti vor prinde bine acolo unde ai ales sa te relaxezi. Este insa foarte important sa iei masuri din timp, macar cu o luna-doua inainte de a-ti face bagajul.

1. Pune maruntisul deoparte De fiecare data cand ai maruntis in buzunare pastreaza-l pana ajungi acasa si pune-l la pusculita. Foloseste tot timpul bancnote la cumparaturi si nu ceda rugamintilor comerciantilor care iti cer marunt; in fond, e datoria lor sa-ti dea restul. Cand vei sparge pusculita, vei fi surprins cati bani ai fi cheltuit pe tot felul de nimicuri. Desigur, te-ai ales cu o punga de monede pe care trebuie sa le transformi in bancnote, dar sigur vei gasi un vanzator disperat sa faca rost de maruntis.

2. Amana plata unor facturi Daca tot pleci in vacanta, n-ai nevoie de internet sau de televizorul de acasa. Iar daca esti la zi cu intretinerea, sigur administratorul si vecinii nu te vor detesta pentru ca nu ai achitat banii la termen de data asta. Amana pentru o luna sau doua plata unor facturi mai mici, dar nu uita sa iei in calcul si penalizarile pentru intarzieri.

3. Negociaza cu banca In cazul in care ai un credit de achitat, intereseaza-te daca poti amana plata unei rate. La unele banci, clientii care nu au avut intarzieri la achitarea ratelor pot primi, gratuit sau contra unui comision, o perioada de gratie pentru achitarea unor rate. O pasuire pentru macar o luna te-ar scoate din impas fara sa te aduca apoi in sapa de lemn.

4. Renunta la micile placeri

Oricat de mici si de nevinovate ar parea, micile tale placeri costa bani. Nu e nevoie sa te desparti de ele pe viata si sa traiesti ca un ascet, ci doar sa le amani putin, pentru a te bucura de ele in voie atunci cand vei pleca in vacanta. Fumeaza mai putin, poate chiar reusesti sa renunti la tigari, macar o perioada. Mai rareste iesirile la o bere cu prietenii si abandoneaza o vreme cumparaturile. Sacrificiile de acum iti vor prinde bine mai tarziu.

5. Uita de masina

Daca ai masina, las-o in parcare macar o luna si mergi pe bicicleta sau cu metroul. Vei urca la volan doar daca ai de facut un drum urgent. Mai putina benzina, mai multi bani pusi deoparte. Si un pas mic spre o lume mai putin poluata.

SFATURI

Nu lua bani cu imprumut, mai bine imprumuta-i pe altii! > Nu trebuie sa scoti bani din piatra seaca pentru a avea mai multi bani de cheltuit in timpul vacantei. Banii sunt deja la tine, trebuie doar sa-i contabilizezi mai bine. Daca nu poti strange suficiente fonduri din salariu, mai ai la dispozitie  cateva posibilitati.

> Imprumuta bani altora! Iti poti ajuta pe termen scurt rudele sau prietenii foarte buni, in care ai incredere, dar pune-le in vedere ca vrei sa-ti primesti banii inainte de a pleca in concediu. In felul acesta economisesti o suma pe care ai fi cheltuit-o.

> Daca ai probleme cu greutatea sau crezi ca se impune sa mai dai jos cateva kilograme, ti-ar prinde bine un regim usor. Vei manca mai putin si mai sanatos, intrucat nu vei mai cheltui bani pe mancare de tip fast-food, biscuiti, covrigei, chipsuri si alte astfel de alimente. In plus, vei arata mai bine pe plaja.

Ne puteți urmări și pe Google News