Florian Bichir: "Cazul staretului de la Plutonita ridica noi semne de intrebare asupra crizei pe care o traverseaza monahismul romanesc."

Si indraznesc sa spun ca este vorba despre o criza pentru ca altfel nu s-ar fi putut petrece cazuri precum Cernica, Tanacu, pentru a enumera doar cateva si a nu rasuci cutitul in rana.

Regimul totalitar comunist a persecutat Biserica, si monahismul in particular, iar prin sinistrul decret 410 din 1959, zeci de manastiri au fost inchise si sute de calugari alungati. Deci era firesc ca, dupa 1989, viata monahala sa revina la matca ei, pentru ca monahismul este, pana la urma, coloana vertebrala a Bisericii Ortodoxe, a crestinismului in general.

Din pacate, de multe ori acest lucru s-a facut haotic, s-au intemeiat obsti monahale numai de dragul de a mai bifa o realizare, de a umple in dreptul episcopiei registrul cu numarul de manastiri. S-au improvizat manastiri in corturi si au fost hirotoniti peste noapte oameni, scuzati expresia, de factura proasta sau cu destule probleme.

S-au improvizat duhovnici, s-au facut protosingheli intr-o noapte, desi nu le crescusera nici tuleiele. Parintele Teofil, de la Manastirea Sambata, are o vorba mare: „Florile nu trebuie inmultite, ci grijite”.

In privinta monahismului, Biserica Ortodoxa Romana are un regulament foarte clar - „Regulamentul pentru organizarea vietii monahale si functionarea administrativa si disciplinara a manastirilor”, aprobat de Sfantul Sinod si publicat ultima oara, dupa stiinta mea, de vrednicul carturar Calinic, episcopul Argesului.

Problema este nu ca nu exista reguli - exact ca-n viata civila -, ci ca acestea nu sunt respectate. In regulamentul monahal scrie clar, negru pe alb, ca solicitantul pentru intrarea in manastire trebuie sa prezinte un dosar din care nu trebuie sa lipseasca

certificatul de stare civila, din care sa se constate ca nu are niciuna dintre obligatiile familiale prevazute de Codul familiei, cazierul juridic, dar si fisa medicala privind starea sanatatii fizice si psihice. Or, iertati-ma pentru indrazneala, nu stiu cati tineri monahi facuti peste noapte au prezentat aceste hartii.

In afara de acest lucru este stabilit foarte clar ca, „la primirea in manastire, staretul (stareta) va avea in vedere cercetarea amanuntita a nou-venitului: scopul venirii (vocatie, deceptie, interese personale), starea fizica si psihica, caracter, temperament, aptitudini, cunostinte religioase, formare spirituala, hotarare, impedimente”. Abia dupa trei luni, novicele poate fi primit ca frate/sora, iar dupa o cercetare ce dureaza de la sase luni pana la trei ani poate fi calugarit. Iata regulile de care, se pare, prea putini vladici mai tin cont.

Si, ca o observatie, trebuie spus ca nefericitele cazuri de tulburare si incalcari canonice ale unor monahi s-au petrecut in eparhiile unor episcopi ori bolnavi, ori slabi de inger. De ce nu s-a intamplat asa ceva in eparhia mitropolitului Bartolomeu, care tine cursuri cu staretii de duhovnicie? De ce nu s-a intamplat asta in gradina lui Calinic? Monahismul este, cel putin in unele zone, intr-o teribila criza, pentru ca, de cele mai multe ori, ce-i mult strica. Si nu intotdeauna cel invesmantat in negru este si calugar.

Cititi si Blogul lui Florian Bichir - Fara Mila