Dale Basescu: un actor american "cu nume ciudat" isi cauta radacinile.
In timp ce unul fugareste mafiotii americani cu masina, celalalt se ia la tranta cu „grupuri de interese ilegitime”. Cand unul impusca infractori in Los Angeles, celalalt isi ia la tinta primul-ministru.
Unul este actor la Hollywood, iar celalalt - presedinte in Romania. Ei au in comun numele Basescu si, cel mai probabil, si niste stramosi. Intre doua filmari si niste concerte, actorul si cantaretul Dale Basescu a oferit un interviu in exclusivitate pentru „Evenimentul zilei”.
Cand si cum ai aflat ca porti acelasi nume cu presedintele Romaniei?Nu-mi amintesc cand mi s-a spus prima data ca port acelasi nume cu presedintele Romaniei, dar pot sa-ti spun ca m-am simtit minunat.
Toata viata oamenii mi-au spus ca este un nume ciudat. Era atat de diferit de numele prietenilor mei! Asa ca atunci cand am aflat ca mai exista un Basescu si ca se intampla ca el sa fie chiar presedintele Romaniei, am fost placut surprins.
Ce stii despre tizul tau?Despre Traian Basescu nu stiu mai nimic. Sper insa ca e baiat bun, din moment ce avem acelasi nume. Ar fi aiurea sa aflu ca e un om de nimic.
Dar ar fi grozav daca l-as putea intalni intr-o buna zi. Am putea sa impartasim „povesti despre Basescu”. Cine stie, poate ca suntem rude.
Cat despre viata ta...M-am nascut in New York, deci sunt american. Familia mea provine din Romania si s-a mutat in Colorado, cand eu aveam trei ani. De mic mi-a placut sa apar in fata oamenilor si sa-i distrez cum pot.
Parintii mi-au cumparat o chitara si am inceput sa ma joc ulterior si la pian. In curand, tot ce voiam era sa fac muzica si sa ma uit la filme.
Si pentru ca am castigat o medalie de aur la un concurs de inot desfasurat in statul in care locuiam, am primit o bursa la un colegiu sportiv. Am participat chiar si la calificarile pentru Olimpiada, la proba de 400 de metri.
Si cum te-ai lasat de sport?Dupa colegiu m-am mutat la Los Angeles, unde am inceput sa iau cursuri de actorie. Locuiam intr-o duba si mergeam la auditii pentru diverse roluri.
Am fost desemnat de revista „Triathlon Magazine” al cincilea sportiv al anului in lume la acea vreme, dupa ce am castigat mai multe concursuri internationale.
Am ince-put sa cant atat solist, cat si cu o trupa de rock in orasul San Diego. Cariera in triatlon s-a terminat brusc, cand au aparut niste complicatii ale aparatului respirator, dupa ce am inhalat niste pesticide pe care le-am folosit in casa pe care o inchiriasem.
A urmat o perioada grea...Nu chiar... Ca de nicaieri a aparut o fata, care avea sa-mi transforme lumea complet. O chema Shirley. Ea a devenit inspiratia mea si motivul pentru care traiam.
Mi-am dorit foarte mult o familie, iar Shirley era sufletul meu pereche. Ne-am casatorit in iunie, 1989. Apoi am urmat cursuri pentru a deveni medic chiropractician.
A fost o schimbare brusca, insa rezultatele au fost peste asteptari. Am inceput sa jonglez scoala cu actoria si concertele si am inceput din nou sa particip la curse de triatlon.
Ulterior, am predat radiologia pentru o scurta vreme la „Life University”, iar timp de un an am fost „Doctorul Dale” si am aparut saptamanal la un post de televiziune din Atlanta, in cadrul unei emisiuni de sanatate si intretinere corporala. Erau niste timpuri frumoase, in care Shirley si cu mine eram entuziasmati in privinta viitorului. Insa acel viitor nu mai avea sa vina....
De ce? Ce s-a intamplat? Sotia mea a murit brusc, intr-o noapte, in somn, purtand in pantece copilul nostru nenascut. S-a stins fara sa fi dat semne de boala. A adormit si nu s-a mai trezit niciodata.
Am sarutat-o de noapte buna si i-am spus ca o iubesc... Mi-a spus ca o sa faca placinte cu banane si hrisca la micul dejun. Patru ani am fost intr-o stare oribila, in care nu-mi doream decat sa mor. Imi planuiam sinuciderea in fiecare zi, voiam sa curm suferinta pe care o simteam.
Singurele lucruri care m-au tinut in viata au fost animalele pe care le aveam, o catea si o pisica, Kybers si Grizzly. Am revenit pe linia de plutire datorita lor.
Dragostea neconditionata a animalelor poate sa faca minuni. Pentru urmatorii 13 ani am devenit ne-despartit de catelusa mea, Kybers.
Ca o coincidenta nefericita, ea a murit in bratele mele in ziua in care as fi aniversat 16 ani de casatorie cu Shirley. Asta s-a intamplat in urma cu doi ani. De atunci, am inceput sa compun muzica de filme si sa joc diverse roluri.
Muzicianul Dale Basescu?Muzical vorbind, sunt foarte ocupat in aceasta perioada, in care compun si inregistrez muzica pentru mai multe filme independente, in Atlanta, Georgia. In ultima perioada nu am mai apucat sa cant in spectacole, fiind mai ocupat cu actoria.
Inainte ca filmul sa imi ocupe foarte mult timp, obisnuiam sa cant si de patru ori pe saptamana, solist sau cu diferiti muzicieni in acompaniament. Am compus, am produs si am inregistrat doua albume cu trupa mea, „Humanology”.
Cum te „impaci” cu numele de Basescu? Ti-a trecut prin minte sa-l schimbi?Imi place numele Dale Basescu si nu m-am gandit vreodata sa-l schimb. As vrea sa stiu insa mai multe despre numele „Basescu”.
Bunica mea mi-a spus cand eram mic ca inseamna „pui de biban”. Imi amintesc ca am fost foarte dezamagit. Speram sa aflu ca e ceva mai mare sau mai exotic.
Ce fel de roluri ai avut?Am avut roluri de „baiat bun”, dar si de „baiat rau” in filmele in care am jucat.
Am fost, printre altele, seful Mafiei, vanzator de masini, camatar cubanez, colonel nazist, asasin platit, agent secret care joaca rolul de consilier marital, am fost director de corporatie, producator muzical, preot si, nu in ultimul rand, am jucat rolul unui pierde-vara cu probleme mintale.
Despre Romania
„Aveti gimnaste foarte bune si femei sexy”
Esti implicat in politica? Ce „culoare” ai?Nu privesc cu ochi buni politica. Din pacate, in Statele Unite - si banuiesc ca este asa cam peste tot - politica a devenit un sinonim cu minciuna, inselatoria, coruptia, abuzul de putere si ignoranta vecina cu prostia absoluta.
Sper ca intr-o zi omenirea sa evolueze spre adevar, integritate si inteligenta. Din pacate, nu prea vad lucruri de genul asta in politica. Nu sunt nici republican, nici democrat ca preferinta.
Ideologic vorbind, vad o logica in ambele doctrine. Oricum, dupa cum spuneam, in practica ambele au cusururi. Mai multe sisteme politice din intreaga lume au nevoie probabil de o revizuire generala.
Intelegi sau vorbesti limba romana?Nu vorbesc romaneste si nici nu am fost vreodata in Romania pana acum. Mi-ar placea sa o vizitez insa intr-o buna zi. Nu stiu foarte multe despre tara de origine a parintilor mei, insa stiu ca acolo sunt gimnaste foarte bune si femei foarte sexy.