In "Tanarul Eugen Ionescu" (Fundatia Nationala pentru Stiinta si Arta, 2006), un studiu pe cat de substantial, pe atat de incitant, Eugen Simion incearca sa desfaca lacatul unei personalitati proteice, mereu imprevizibila in reactii: autorul volumului exploziv "Nu".
Intalnirea criticului cu scriitorul pe care il citeste pare aproape imposibila. Fiindca, la antipodul lui Eugen Ionescu, Eugen Simion e un comentator literar pentru care adevarul exista. Fiind, in plus, sistematizabil.
Criticul „saizecist” cauta cu indarjire certitudinile, le disociaza prudent si le extrage, cu o vizibila usurare, din materia densa a literaturii si a vietii. Acolo unde Eugen Ionescu pune dinamita pentru a detona cliseele si a zgudui o scena culturala cu prea multe tabuuri, Eugen Simion cauta sa refaca, din schijele ramase, drumul invers catre spiritul creator.
Scepticul, sofistul, histrionul Ionescu ar fi de fapt, in interpretarea critica, un spirit profund religios, asediat de marile intrebari despre rosturile existentei. Superficialitatea, neseriozitatea, cinismul vesel sunt niste masti sub care se poate intrezari o constiinta obsedata de blestematele probleme insolubile.
Revedem intai portretul artistului la tinerete: pe cel ce se ridica aproape intotdeauna, prin nu stiu ce resort, impotriva. Impotriva atitudinilor critice deja exprimate si a retorismului in poezie; impotriva lui Tudor Arghezi si impotriva lui Victor Hugo; impotriva ideologiei si a oamenilor care servesc Istoria; impotriva Tatalui, „Sartre de Slatina”, si a Romaniei lui; impotriva Puterii, Autoritatii, Administratiei; impotriva evidentei, logicului, realismului, firescului, naturalului; impotriva modei si a canonului. Impotriva traditionalismului, ca si impotriva unor avangardisti autohtoni, numiti cu dispret „falsi trasniti”.
Fata de ei, Ionescu era in mod categoric un trasnit autentic. Iar din razboiul lui cu toata lumea nu putea exista decat o iesire: cea a credintei intr-un Sens cu majuscula, netrucat, nealterat. Cu o formula utilizata chiar de Eugen Simion (intr-o monografie despre E. Lovinescu), autorul lui „Nu” apare ca un sceptic mantuit.
Recomandările noastre
