Succesul ii tine legati de insula Afroditei, dar dorul de tara nu le da pace.

Dintr-o fata obisnuita, din Iasi, casatorita cu un cipriot pe care l-a cunoscut in Romania, Rodica Pelendrides a ajuns un om de afaceri respectat in tara ei adoptiva. Nu s-a lasat „imbatata” de succes, pentru ca nu „banul ca ban” o intereseaza, ci bucuria pe care i-o dau implinirea si faptul ca poate ajuta comunitatea noastra din Cipru. Fara interventia ei, multe dintre initiativele romanesti din insula nu ar fi prins viata.

Rodica, din Iasi in Cipru

Nu poti sa nu te imprietenesti cu Rodica Pelendrides. E directa si plina de optimism, te umpli de energie numai cand o vezi cum merge val-vartej prin Limassol. Rade mult, se imbraca in culorii vii, te magnetizeaza cat ai zice „cafea greceasca”.

Povestea ei incepe clasic, cu o fata, Rodica, ieseanca nonconformista, pasionata de sculptura, si un cipriot, Pantelis, student la Stomatologie. S-au intalnit in 1977, s-au iubit, s-au casatorit in 1981 si au plecat in Cipru in ‘83.

Pentru ca, intre timp,  venise pe lume Nikolas, fiul lor, Rodica, plina de energie ca un titirez, s-a simtit si ea raspunzatoare de bunastarea financiara a familiei. Nici nu apucase Pantelis sa-si deschida cabinet de stomatologie in Limassol, ca Rodica deja terminase niste cursuri de tehnica vanzarii, la o firma ce comercializa carti scolare.

Magicul „se poate!” si gandirea pozitiva

Culmea este ca, desi nu stia mai deloc limba tarii, ieseanca s-a descurcat: „Am invatat ca papagalul fragmentul de prezentare a cartilor, iar daca zicea clientul ca are probleme economice ii spuneam sincer ca nu inteleg”.

Succesul, ne vinde Rodica pontul, sta in „magicul „POTI”„. Sinceritatea ei debordanta i-a cucerit pe clienti, gandul reusitelor o invaluia ca un parfum. Si-a deschis propria firma, pe care o are si astazi, „Rodica LTD” - importa enciclopedii si sisteme audio-vizuale pentru invatat limbi straine. „La prima mea intalnire de afaceri, cu editorul Georgios Tsatsambas, eram asa de sigura pe mine si dornica sa reusesc incat am incheiat un contract foarte bun, monopol in Cipru. Importam produse din Hong Kong”.

In 1997, Rodica a aruncat undita in alte lacuri. „Fratele meu, Arhip Gheorghe, mi-a propus o colaborare, el era director economic la o firma de servicii de internet din Romania, fondata de Soros, care a fuzionat apoi cu Astral si UPC. Colaboram si in ziua de azi”, rezuma ea cea de-a doua afacere, apoi trece peste noua ei activitate cu un simplu: „Acum ma ocup de financing, colaborare Anglia-Luxemburg- Elvetia-Cipru”. Ca si cum ar spune: „Mi-am cumparat un taior nou”.

„Financing”, adica intermediere de finantare intre firme cu proiecte mari, cum ar fi construirea unui ansamblu imobiliar, si banci din tarile mentionate. Pentru ca bancile din Elvetia, de exemplu, percep dobanda mai mica decat cele de pe insula. „Eu sunt reprezentanta pe Cipru in aceasta afacere, iar pe Anglia e fiul lui Melios Sykopetritis”.

Sykopetritis, un batranel zambitor, molcom, cu priviri iscoditoare si maniere impecabile, este un cipriot care a plecat candva din tara cu 3.000 de lire cipriote (5.200 euro - n.r.), din vanzarea masinii sale, s-a dus in Londra, a inceput afaceri imobiliare, iar acum e milionar in euro si a intrat in „Who is Who”.

Sustine romanismul

Rodica nu se preface a fi modesta, vorbeste despre reusitele sale fara teama: „Daca nu spun eu, cine sa spuna?”, iar intrebarea legata de  sumele de bani castigate din afaceri aproape  ca o revolta. „Nu banul ca ban ma intereseaza, banul iese si din piatra seaca, daca vrei si stii sa-l scoti. Succesul imi da satisfactia sufleteasca si pot spune ca sunt multumita de investitiile mele”.

Si cu asta declara ca s-a saturat sa vorbeasca numai despre ea. „Hai sa spunem ca la sfarsitul lui martie va avea loc Festivalul Francofoniei, prezidat de Romania, iar ambasada noastra, Primaria Limassol si Asociatia Ziaristilor din Cipru vor face o expozitie de fotografie -  „Arhitectura romaneasca. Bucuresti - Micul Paris”„.

Dar numele Rodicai Pelendrides nu poate fi evitat nici in aceasta manifestare: ea este cea care se ocupa de organizarea festivalului. Fara sa aiba pretentii financiare, asa cum s-a ocupat si de spectacolele romanesti ori de alte actiuni initiate de ambasada sau de Alianta Romanilor. Are multe relatii in oras, legaturi cu oameni de afaceri pe care-i convinge sa sponsorizeze aceste actiuni, daca nu face asta chiar ea. Pentru Rodica, voluntariatul in sprijinirea romanilor este un fel de hobby.

Iar cand n-o mai avea atata energie, „poate la batranete”, se va intoarce la sculptura. Acum nu se mai satura de internet, in care scotoceste dupa informatii, de la suprarealism la limbajul trupului, atat de necesar in relatiile de afaceri. Nu-i lipseste nimic, dar are o durere. Una singura: „In Cipru am castigat respectul prin realizarile mele. Oare ce ar trebui sa fac pentru a  nu ma  mai simti straina in tara mea?”

In familie

Bridge, film si animalute

Sotul si fratele Rodicai sunt, inca din studentie, prieteni si parteneri de bridge. „In finala concursului de la Piatra-Neamt, in ‘82, au jucat contra echipei nationale, in care era si Valentin Ceausescu”, povesteste Rodica. Fiul ei, Nikolas (26 de ani), masterand la UNATC Bucuresti, Facultatea de film - multimedia, sunet, montaj -, a infiintat Asociatia cineastilor din Cipru si a initiat proiectul „Mergem la Cinema”: elevi si studenti scriu, filmeaza si monteaza cu un regizor, iar la sfarsit de an, festivalul lor este transmis de televiziunea ERT.

In apartamentul Rodicai mai locuiesc Kira, o birmaneza salvata de Nikolas, intr-un noiembrie infrigurat din Romania, si Dodo, pechinezul „putin chior”: „Kira e indragostita de Dodo, il pocneste si-l iubeste, in sfarsit, e imposibil sa-i desparti”.

VANT DIN PUPA

Romania la orizont!

Camelia si Marian Ispir ar putea spune ca au o viata implinita pe insula Afroditei. Tocmai si-au cumparat o casa, el este capitan pe un vas comercial cipriot si se aduna „cu baietii” ca sa vada transmisiile in direct de la meciurile echipelor romanesti, ea lucreaza acum pentru cea mai mare companie navala cipriota si viseaza la ziua cand se vor intoarce in Romania.

Ascensiunea

Ne-am intalnit cu familia Ispir pe o terasa insorita din Limassol, in jurul pranzului. Si-au rupt din pauza de masa ca sa ne putem vedea si nu au facut caz de asta, ba chiar el, Marian Ispir (47 de ani), a venit pus pe glume. Ea, Camelia (tot 47 de ani), cu un zambet cald si putin timida. Aproape ca i se citeste pe chip dorul de tara.

Au venit in Cipru in 1996. Marian, capitan pe un vas comercial al unei companii cu sediul in Cipru, a primit, dupa cateva contracte, oferta de a lucra la birourile firmei, in Limassol. „Am venit amandoi si ne-am angajat la aceeasi firma, Metz Ship Management, el lucra la operare, eu la contabilitate”, spune Camelia, absolventa de ASE la Bucuresti.

Dupa opt luni, ea a fost avansata sef de birou, apoi, dupa un an si jumatate, a fost recrutata de o companie mai mare, International Bureau of Shipping, iar in prezent este angajata la „cea mai buna companie de shipping din Cipru, Hanseatic Shipping Company”. La ascensiunea profesionala nesperata se adauga casa pe care sotii Ispir au reusit sa o cumpere in Limassol, cu credit, pe care l-au platit in 5 ani, si cu ajutorul proprietarului, care le-a imprumutat el avansul de 30% de care aveau nevoie.

Apoi, de cand a intrat Romania in UE, firma a inceput sa le plateasca asigurarile sociale, „dupa aproape 10 ani pierduti la calculul pensiei”, regreta Camelia.

Dezavantajul acesta are insa o compensatie: „Aici, firmele creeaza un fond de loialitate, pentru fidelizarea angajatilor. Tu pui 10a din salariu, pune si societatea respectiva 10a, iar cand pleci, sa zicem ca dupa 5 ani, primesti acesti bani. La 10 ani vechime, chiar daca nu pleci, ti se da 100a ce a pus societatea si 100a din ce ai pus tu”.

Iarba verde de acasa

Totul ar fi bine, daca nu le-ar fi asa de dor de Romania, mai ales Cameliei. Sau poate ca doar ea vorbeste despre asta. Ii doare ca si-au lasat parintii in tara, iar femeii i-au ramas pe suflet nostalgiile, ca o rana nevindecata. Vizitele in tara, de doua ori pe an, in concediu, nu reusesc sa combata dorul de meleagurile natale. „Aici, iarba nu e asa inalta si deasa ca in Romania. Si, de cate ori mergem la munte, ne amintim cum mergeam la Predeal cu patura si puneam berea la racit in rau...”