Farul a invins ieri, in deplasare, pe Unirea Urziceni, scor 1-0, razbunand infrangerea suferita in tur.
Echipa lui Basarab Panduru a castigat unul dintre duelurile importante in lupta pentru evitarea retrogradarii. Eroul dobrogenilor a fost Iulian Apostol, care a obtinut lovitura de pedeapsa pe care tot el a transformat-o fara emotii.
"Groparul" gazdelor a fost armeanul Romik Haciatrian, care a intervenit imprudent in careu, oferindu-le oaspetilor sansa de a beneficia de un penalty. Internationalul armean fusese pana atunci unul dintre putinii jucatori ai gruparii ialomitene care se achitase bine de sarcini. El fusese aproape de deshiderea scorului in minutul 59, dar sutul sau a trecut putin pe langa poarta.
Bogdan Mara, jucatorul transferat cu surle si trambite in aceasta iarna de la UTA, a fost o alta "mana moarta" a echipei pregatite de Dan Petrescu. In schimb, internationalul de tineret Bogdan Stancu a jucat mult mai bine. Unirea, invinsa de doua ori in primele doua etape, si-a complicat situatia in lupta pentru evitarea retrogradarii.
Arbitraj Gazdele au cerut eliminarea lui Otvos Ialomitenii au criticat in mai multe randuri arbitrajul lui Alexandru Tudor. Singura faza in care au si acoperire in acest sens s-a petrecut cu un sfert de ora inainte de fluierul de final. Atunci, constanteanul Otvos l-a lovit cu cotul in fata de Haciatrian, dar Tudor a considerat ca n-a fost un gest intentionat. Pe final, gazdele au incercat sa forteze si obtinerea unui penalty, dar fara succes.
Liga I
Urziceni - Farul .....0-1
Marcator: I. Apostol (82 - penalty)
UNIREA: Oltean 5 - Balauru 5, Galamaz 5, D. Munteanu 5, Bordeanu 4 - Onofras 4 (62, Bilasco 4), Haciatrian 4 (83, Aldea), Paduretu 4, Cr. Constantin 4 - Mara 4, B. Stancu 5 (72, V. Negru 4). Antrenor: Dan Petrescu
FARUL: Vlas 7 - Farmache 5, I. Barbu 6, Schiopu 6, Maxim 5 - Todoran 5 (70, Otvos 5), Ben Teekloh 6, Senin 5 (80, Gheara) - M. Nae 5 (67, Bacila 5), Gurita 6, I. Apostol 7.
Antrenor: Basarab Panduru
Stadion: "Tineretului"; Spectatori: 5.000; Arbitri: Al. Tudor 6 - Ad. Vidan 7, Ed. Ungureanu 7