Dupa ce a vegheat Pamantul timp de cinci ani, satelitul Envisat continua sa-si faca datoria fara sa dea semne de oboseala.
Savantii au decis sa nu-l cheme inca la vatra, astfel ca misiunea sa in slujba protejarii mediului va fi prelungita cu inca trei ani. Doi sateliti importanti pentru stiinta se invart in fiecare zi in jurul planetei noastre, trimitand la sol date extrem de importante: telescopul spatial Hubble, "ochiul" prin care omenirea scruteaza Universul, incercand sa-i descifreze tainele, si Envisat, santinela europeana din Spatiu, martor tacut la toate modificarile de mediu de pe Pamant.
Navetistul cosmic Trimis la datorie in urma cu aproape 17 ani de Agentia Spatiala Americana (NASA), Hubble a imbatranit frumos, slujind astronomia pana cand vederea i-a slabit, iar energia l-a parasit. Acum are nevoie de reparatii majore si costisitoare, anul trecut punandu-se chiar problema abandonarii lui.
Mai tanar, Envisat nu vrea sa se opreasca. La cinci ani de la inceperea aventurii sale pe orbita Terrei, satelitul proiectat de Agentia Spatiala Europeana (ESA) lucreaza non-stop. Pana acum, cel mai complex satelit destinat observarii schimbarilor de mediu a inconjurat Pamantul de peste 26.000 de ori, parcurgand mai bine de un miliard de kilometri.
Aproape cat distanta de la Pamant la Jupiter si inapoi. A masurat gradul de poluare din toate colturile planetei, a monitorizat eruptiile vulcanice si fenomenul de eroziune, a supravegheat topirea ghetarilor si a banchizelor de gheata de la Poli, dar a furnizat si probe clare ale defrisarilor masive din Amazonia ori extinderea desertului in Africa. Zilnic, Envisat a trimis spre Terra aproximativ 280 Gigabyti de date, volumul total furnizat ajungand la 500 Terabyti!
Informatiile transmise de cele zece instrumente ale satelitului au oferit cercetatorilor o viziune globala asupra schimbarilor suferite de mediul inconjurator si au contribuit la dezvoltarea Programului de monitorizare globala a Mediului (GMES) pana la lansarea altor sateliti. Exil prelungit Rezultatele proiectelor de cercetare bazate pe datele culese si transmise de Envisat, precum si de alti sateliti lansati de ESA vor fi prezentate la Simpozionul Envisat de la Montreux, in Elvetia, care se va desfasura intre 23 si 27 aprilie.
Aceasta aniversare va marca sfarsitul duratei de viata pentru care a fost proiectat Envisat. Dupa cinci ani de calatorie in jurul Pamantului, fiecare zi in care acest valoros instrument lucreaza pentru stiinta este un pretios castig.
De altfel, remarcand excelenta conditie a "santinelei spatiale", statele membre ale ESA au convenit sa finanteze misiunea Enivisat pana in 2010. Pentru a marca cei cinci ani petrecuti in Spatiu de Envisat, ESA a creat o galerie foto ce poate fi vizualizata la adresa http://www.esa.int/esaCP/SE.M129N0LYE_index_0.html.
FISA TEHNICA Envisat - cinci ani in slujba Pamantului > Satelitul Envisat a fost lansat cu o racheta Ariane 5, pe 1 martie 2002, de la baza spatiala Kourou, din Guiana Franceza.
> Durata unei orbite complete este de 101 minute.
> Cel mai mare satelit de observare a Pamantului construit vreodata cantareste 82 de tone si este dotat cu zece instrumente stiintifice sofisticate de monitorizare a zonelor de uscat, a oceanelor si regiunilor Polilor.
> Cele mai importante instrumente din dotarea Envisat sunt radarul cu deschidere sintetica ASAR si spectrometrul programabil cu rezolutie medie MERIS.
> Radarul opereaza in banda C si permite observarea unor zone cu suprafata de 100-400 km2. MERIS masoara in