Povestea sud-americanului devenit, in anii ‘20 ai secolului trecut, idolul batranului continent.

Jose Leandro Andrade este socotit primul jucator de culoare care a evoluat vreodata in Europa. Se intampla la Olimpiada de la Paris (Franta), in 1924.

Era pe vremea cand fotbalul, despre care se spunea ca este un sport de gentlemeni, era rezervat exclusiv albilor. Uruguayenii, cu o echipa de vis din care mai faceau parte Jose Nasazzi si Hector Scarone, au castigat titlul olimpic si respectul intregii lumii.

Jumatate de teren cu mingea pe cap

Povesteste jurnalistul uruguayan Eduardo Galeano in cartea "Fotbalul, lumini si umbre": "Europa nu mai vazuse niciodata un negru jucand fotbal. La Olimpiada din ‘24, uruguayanul Jose Leandro Andrade a uimit cu jocul sau de lux.

Pe linia de mijloc, muntele de om cu trup de guma sterpelea mingea fara sa-si atinga adversarul si cand se lansa in atac, unduindu-si corpul, insira adversarii. La unul dintre meciuri a traversat jumatate de teren cu mingea odihnindu-i-se pe cap. Publicul il aclama, presa franceza il numea "Minunea neagra"".

Andrade facea parte din specia rara de fotbalisti capabili sa lase miile de spectatori cu gura cascata, ca a copiilor care-l descopera brusc pe Mos Craciun in sufragerie punand cadouri sub brad.

Baston de argint

Dupa Olimpiada, Andrade, care provenea dintr-o familie de fosti sclavi negri, nu s-a mai intors in America de Sud. Fascinat de "Orasul luminilor", uruguayanul a continuat sa se joace in afara terenului. A interpretat rolul boemului, pierzandu-si vremea in lumea fascinanta a cabaretului.

"Pantofii de lac au luat locul espadrilelor cu mustati pe care le adusese de la Montevideo si un joben a inlocuit sapca jerpelita. Cronicile epocii salutau stampa acelui monarh al noptilor din Pigalle: pasul elastic, jucaus, strambatura sugubeata, privirea printre gene aruncata de departe si o costumatie mortala: batiste de matase, jacheta in dungi, manusi de culoarea oului de rata si baston cu maciulie de argint", il descrie Eduardo Galeano, un Ioan Chirila al Uruguayului.

CV de top

Dublu campion olimpic

Nume: Jose Leandro Andrade Data nasterii: 22 noiembrie 1901 (Salto - Uruguay) Data mortii: 5 octombrie 1957 (Montevideo - Uruguay) Pozitie: mijlocas Palmares: campion olimpic cu echipa nationala (1924, 1928); campion mondial cu echipa nationala (1930); campion al Americii de Sud cu echipa nationala (1923, 1924, 1926); campion al Uruguayului cu echipa Penarol (1932) A jucat pentru: CA Bella Vista, Nacional, Penarol, FC Montevideo Wanderers, Club Atletico Atlanta, Club Atletico Talleres. A evoluat de 43 de ori pentru echipa nationala a Uruguayului

Destin

"A fost un idol international al sportului-rege"

Jose Andrade a reusit greu sa iasa din plasa sampaniei si a femeilor usoare. Dar s-a intors, in cele din urma, pe gazon. In 1928, la Olimpiada de la Amsterdam, echipa "celestilor" s-a incununat din nou regina a lumii.

Doi ani mai tarziu, pe teren propriu, Uruguayul a castigat si prima Cupa Mondiala din istorie. Cu Andrade pe teren, titular indiscutabil. "A fost un Pele al timpului sau, un simbol pentru toti negrii intr-o perioada grea pentru cei de culoare", si-l amintesc astazi jurnalistii uruguayeni.

A jucat contra Romaniei!

La Cupa Mondiala din 1930, nationala statului Uruguay a facut parte din Grupa 3, ca si Romania. In primul meci, Uruguay-ul a invins Peru, scor 1-0. A marcat Castro, in minutul 60. Romania a fost apoi spulberata de "celesti", scor 0-4.

Ai nostri au jucat in formula: Lapusneanu - Burger, Czako - Robe, Vogl, Ferraru - Kovacs, I. Desu, Wetzer (cap.), Raffinsky, Barbu. In semifinale, Uruguay a umilit si Iugoslavia, scor 6-1.

In finala, Andrade si compania au trecut de rivala dintotdeauna, Argentina, scor 4-2. Eroul nostru a fost integralist in toate cele patru meciuri din turneu, dar n-a izbutit sa inscrie.

Rapus de tuberculoza

In cinstea lui Andrade, venerat ca un zeu la Montevideo, ar fi trebuit sa se desfasoare festivaluri si turnee amicale. N-au mai avut loc, amicii sai, care planuisera toate aceste himere, murind ca si "Minunea neagra" intr-o saracie lucie. Andrade a sfarsit rapus de tuberculoza.

Numele sau nu a disparut din fotbal. Nepotul lui, Victor Rodriguez Andrade, a dus povestea mai departe. Victor a devenit campion mondial cu nationala "celesta" in 1950, dupa finala antologica disputata impotriva Braziliei, scor 2-1.

O concluzie despre Andrade nu poate cadea decat greu, precum cortinele peste actorii speciali. Andrade "a fost negru, sud-american si sarac, primul idol international al fotbalului", incheie Galeano.