Atacantul dinamovist isi doreste o remiza in meciul-tur cu Benfica.
Dinamo se gaseste in fata unui examen istoric, pe care, daca il va trece, va intra in clubul select al celor mai bune 16 echipe din Cupa UEFA. In calea "cainilor" se vor afla asta-seara, la Lisabona (ora 22.00, in direct la TVR 1) si peste doua saptamani, la Bucuresti, "vulturii" de la Benfica.
Dinamovistii vor trebui sa se incordeze serios pentru a trece de portughezi. Asta-seara, ei vor avea de infruntat un public ostil si o echipa de top in Europa. Meciul se va disputa cu "casa inchisa", pe stadionul "Da Luz" fiind asteptati peste 60.000 de spectatori. La Lisabona, la ora meciului sunt sanse mari sa ploua.
Semnalul de lupta al "cainilor" a fost dat ieri de micutul si inimosul Andrei Margaritescu. "Cutremurul va fi maine (n.r. - azi), pe stadionul "Da Luz"! Daca nu va fi un cutremur, macar o replica!", glumea "China", aluzie la faptul ca la Lisabona s-a simtit destul de puternic, luni dimineata, un seism cu magnitudinea de 6,1 pe scara Richter.
Si pentru portughezi este un meci cu miza. Ziarele de la Lisabona au pe prima pagina pozele vedetelor lusitane care comenteaza jocul cu Dinamo.
Cu psihologul dupa ei
Tot ce s-a intamplat in jurul echipei din momentul sosirii la Lisabona a facut ca increderea jucatorilor sa creasca. Elevii lui Rednic au fost primiti cu caldura la aeroport si au primit alte incurajari din partea fanilor la antrenamentul de luni seara.
O mana de ajutor da si psihologul echipei, George Vescan, adus special de la Bucuresti. "In psihologia sportiva se spune ca, daca intri pe teren cu placere si entuziasm, exista mai multe sanse de reusita. Esti sustinut de resursele tale interioare", considera Vescan.
Suporteri separati
Cateva sute de romani din Lisabona si din orasele limitrofe capitalei si-au cumparat bilete la meci, dar au un mare of: vor trebui sa stea dispersati in stadion.
"Nu s-au dat bilete in sectorul destinat fanilor romani. S-a spus ca tichetele respective au ajuns in Romania, la fanii de-acasa. Asa ca noi am luat bilete pe unde am apucat. Vom fi nevoiti sa vedem meciul amestecati printre suporterii Benficai. Noroc ca avem aceleasi culori si nu-si vor da seama cu cine tinem de fapt", comenta unul dintre admiratorii "cainilor rosii".
Directorul executiv Cristi Borcea le-a promis fanilor romani de la Lisabona ca le va darui fulare aduse din tara.
Nitu a spart usa vestiarului
Mircea Rednic a condus luni seara un antrenament pe stadionul "National", aflat la marginea Lisabonei. Unul dintre exercitii consta in jocul dintr-o singura atingere, pe teren cu dimensiuni reduse. Rednic si-a impartit elevii in doua echipe: una a "tinerilor" si alta a "batranilor", dupa modelul lansat de Emeric Ienei la prima reprezentativa. "Tinerii" erau condusi de pe margine de Rednic, iar ceilalti primeau indicatii de la "secundul" Mihai Teja. "Hai ai mei!", ii incuraja "Puriul".
Rednic s-a bagat si el la joc, efectuand centrari la foc automat. La finalul sedintei tehnice, antrenorul se plangea de dureri la glezna piciorului drept. "Doctore, m-am accidentat", i-a zis Rednic medicului Liviu Batineanu.
Fost stadion "Olimpic" al Portugaliei, arena a fost ridica de puscariasi in 1966. Costructia seamana ca doua picaturi de apa cu stadionul "23 August" din Bucuresti.
Dupa antrenament, jucatorii au mers la vestiare, pentru a face dus si pentru a se schimba. Numai ca usa vestiarului era incuiata, iar cheia - de negasit. Situatia a fost salvata de Gheorghe Nitu, antrenorul cu portarii, care a spart usa. "Ai venit cu PM-ul (n.r. - pistol mitraliera)?", a glumit un jucator.
Pragmatic
Luis Figo se gandeste la coeficientii UEFA
Luis Figo a participat luni dupa-amiaza, pe stadionul "National", arena pe care s-au pregatit dinamovistii, cu putin timp inainte de antrenamentul bucurestenilor, la o campanie publicitara in centrul careia s-a aflat scoala sa de fotbal.
Daca in dimineata aceleiasi zile, superstarul refuzase sa faca vreun comentariu legat de meci, intalnirea cu jurnalistii romani nefiind cuprinsa in vreun cadru oficial, ci petrecandu-se pe aeroportul din Milano, el a acceptat sa-si spuna seara opinia despre confruntarea romano-portugheza.
"Benfica este o echipa foarte puternica, greu de batut. Mi-as dori sa castige, fiindca astfel Portugalia va avea un avantaj in lupta coeficientilor UEFA pe care o poarta cu Romania. Daca va trece de Benfica, Dinamo este o echipa cu adevarat puternica".
La final, Figo i-a salutat de la distanta pe amicii sai, Gica Hagi si Gica Popescu. Figo nu si-a adus aminte ca in 1991 a pierdut cu Sporting Lisabona, la Bucuresti, contra celor de la Dinamo.
Interviu
"Portarul Bogdan Lobont va fi cheia meciului"
Dinamovistii au iesit ieri la plimbare in mall-ul "Colombo", complex gigantic aflat in apropierea stadionului "Da Luz". In timp ce vizitau magazinele, la doar cativa metri departare, pe arena care va gazdui meciul, jucatorii de la Benfica efectuau antrenamentul oficial. Faptul ca perioada reducerilor a trecut la Lisabona le-a taiat fotbalistilor elanul.
Capitanul Ionel Danciulescu a dat tonul optimismului: "Suntem increzatori si cred ca putem scoate un rezultat bun. Va fi greu, dar nu imposibil. Suntem motivati". "Geamanul" sau din atac, Claudiu Niculescu, crede ca portarul Bogdan Lobont va fi cheia meciului.
EVZ: Claudiu, toata lumea asteapta de la tine o lovitura libera izbavitoare... Claudiu Niculescu: Eu am mare incredere in mine, dar sa nu ne bazam doar pe o executie, care ar putea sa vina sau nu. Echipa nu sta intr-o faza fixa. Trebuie sa jucam un fotbal bun, fiindca altfel vor juca ei in locul nostru si in mod sigur vom avea probleme.
Ce detaliu ar putea face diferenta?Meciul se va juca la mijlocul terenului, acolo unde Simao Sabrosa coboara, pentru a-si lua baloane. Trebuie sa fim atenti la toate miscarile lui. Poate decide de unul singur meciul.
Dinamo ce atuuri are? Noi nu ne-am evidentiat prin individualitati, ci prin forta grupului. Avem capacitatea sa-i blocam pe portughezi.
Cine va fi cheia meciului la Dinamo? Portarul Bogdan Lobont!
Antrenorul spune ca ati urmarit zeci de casete cu jocul celor de la Benfica...Asa este. Stim pe de rost echipa lor. Stim si ce schimbari vor face in timpul meciului! Din pacate pentru noi, la Benfica vor reveni acum cativa jucatori care erau accidentati.
Te afecteaza scandalul in care esti implicat in tara (n.r. - fosta sotie ii cere sa renunte la custodia copiilor)?Nu. Ce treaba are una cu alta? Fotbalul e fotbal, iar de viata personala ma ocup dupa meci. Eu imi vad de jocul meu, nu ma gandesc la ce spune fosta mea sotie.
Ce pronostic dai?Este un meci mare, foarte important. In perspectiva partidei-retur, ar fi perfect sa obtinem o remiza, cu gol dat: 1-1, 2-2...
Cupa UEFA
Meciurile de astazi ("16"-imi de finala, prima mansa)
Bayer Leverkusen - Blackburn Rovers Hapoel Tel Aviv - Glasgow Rangers Livorno - Espanyol Barcelona Fenerbahce Istanbul - AZ Alkmaar Sahtior Donetk - AS Nancy Girondins Bordeaux - Osasuna Werder Bremen - Ajax Amsterdam TSKA Moscova - Maccabi Haifa Benfica Lisabona - Dinamo Bucuresti AEK Arena - Paris Saint Germain