Directorul pe Europa Centrala si de Est: "Expatii sunt optionali"
- Adam Popescu
- 12 februarie 2007, 02:00
Ted Campbell se ocupa de operatiunile Schneider Electric pe Europa Centrala si de Est.
L-am cunoscut cu ocazia Initiative 2007 - un fel de expozitie gigant organizata in Franta, la Nisa, despre produsele si tehnologiile Schneider, la care au fost invitati peste 4.000 de clienti din toate tarile. Ted a fost gazda pentru 800 de clienti din regiune.
EVZ: Ati avut timp sa cunoasteti fiecare tara de cand ati fost numit director pentru Europa Centrala si de Est, acum doi ani? Ted Campbell: Am incercat sa ajung de cel putin trei ori pe an in cele mai importante opt tari din regiune. De exemplu, anul trecut am fost in Ungaria de 11 ori si in Romania de sase ori. In tarile mai mici, cum ar fi Croatia, Slovenia, Albania sau Serbia, ajung de doar 2-3 ori pe an.
Daca ar fi sa comparam Romania cu Cehia si Polonia, din punct de vedere al dezvoltarii in domeniul in care activati, care este intarzierea? Romania este putin in urma, cu 6-18 luni.
Care sunt problemele din Romania? De exemplu, deficientele in absorbtia fondurilor euro-pene, lipsa fortei de munca...De exemplu, in Bucuresti si Timisoara, somajul este foarte redus. Prin urmare, companiile se lupta pentru a gasi lucratori in constructii, in domeniul echipamentelor electrice etc. Va trece un timp pana cand populatia va migra catre aceste zone. Sunt american, nu vad probleme, vad oportunitati. Va fi o oportunitate pentru cei care se vor muta in aceste regiuni sa gaseasca locuri de munca mai bune.
Au existat probleme similare si in tarile vecine? Sa va dau un exemplu. In Cehia, la 100 de kilometri de Praga, in oraselul Pisek, avem o fabrica deschisa din 1993. La inceput, am avut de unde sa ne alegem angajatii. Apoi, zona a devenit atractiva, au aparut multe companii, Pisek a devenit un oras industrial, iar competitia dintre companii pentru a atrage forta de munca a crescut.
Exista romani care lucreaza pentru Schneider Electric in alte tari? Da. In prezent, avem cativa romani angajati in Franta, dar si expati romani in Paris, Rusia, Ungaria. O alta persoana a lucrat in Italia si tocmai s-a intors la Schneider Electric Romania. Avem un program care se numeste „Marco Polo”. Angajam oameni in diferite tari. Ii lasam sa se acomodeze cateva luni, apoi ii trimitem in alte tari, unde lucreaza 2-3 ani. Dupa aceea, se intorc. O persoana, care a lucrat in Paris, s-a intors in Romania intr-o pozitie de management (manager al Centrului de Customer Care).
Este o metoda de a pregati si de a utiliza forta de munca locala in locul expatilor? Suntem o companie internationala. Avem nevoie de oameni deschisi si cu viziune, nu limitati.
Este mai eficient si din punct de vedere al costurilor... Resursele locale sunt mai putin costisitoare decat expatii. Strategia mea este urmatoarea: vreau o organizatie unde expatii sunt OK, dar optionali. Daca nu am suficiente resurse locale, atunci aduc expati. Dar cred cu tarie ca, pentru a construi o organizatie locala eficienta, trebuie sa acorzi atentie fortei de munca locale.
Exista companii romanesti in randul furnizorilor Schneider Electric? Unul dintre cei mai mari furnizori de componente electrice - carduri pentru circuite - ai companiei este o firma americana cu productie in Romania - Selectron.
Care sunt diferentele culturale dintre SUA si Europa? Eu vad mai multe asemanari. Culturile sunt similare in proportie de 80a. Daca ar fi sa vorbesc de diferente, o cunostinta mi-a spus mai de mult: „Americanii sunt ca o piersica: moi la exterior, dar in centru se afla un miez dur”. Europenii sunt ca o nuca de cocos: mai reci si mai rigizi la suprafata, dar daca reusesti sa treci de coaja, interiorul este mult mai moale.
CV
Ted Campbell
Senior vice-president pentru Europa Centrala si de Est la Schneider Electric
Experienta> Lucreaza pentru Schneider Electric de 22 de ani. > Ted Campbell este american. A lucrat initial pentru o companie americana (Square D), care a fost preluata de Schneider Electric (Franta) in 1991. > La inceput, a lucrat in departamentul de marketing si apoi s-a mutat in cel de productie, unde a fost promovat ca manager al unei fabrici unde lucrau 650 de persoane. > Intre 1997 si 2001 a schimbat domeniul, lucrand in resurse umane la Schneider Electric. S-a ocupat de training si dezvoltare in filialele din SUA, Canada si Mexic. > Timp de un an si jumatate, a fost implicat in activitati de asigurare a calitatii. > In 2001, a fost numit director general al filialei Schneider Electric din Cehia. > In ianuarie 2005, a fost numit senior vice-president pentru Europa Centrala si de Est, in care sunt incluse 15 state.
Educatie > Inginer specializat in echipamente electrice, absolvent al universitatii din Carolina de Sud.