Portughezii decid daca legalizeaza sau nu avortul

Portughezii decid daca legalizeaza sau nu avortul

Aproximativ 8,5 milioane de cetateni cu drept de vot sunt asteptati duminica la urne in Portugalia, pentru a decide prin referendum daca legalizeaza sau nu intreruperile de sarcina la cerere.

Subiectul este extrem de controversat in aceasta tara, in care populatia este majoritar catolica, rit care se opune deschis intreruperilor voluntare de sarcina.

Alegatorii vor trebui sa raspunda vineri prin "da" sau "nu" la urmatoare intrebare: "Sunteti de acord cu dezincriminarea intreruperii voluntare de sarcina daca aceasta este efectuata, la cererea femeii, in primele zece saptamani de sarcina, intr-o unitate sanitara legal autorizata?".

Rezultat incert

Potrivit sondajelor de opinie publicate ieri la Lisabona, sustinatorii legalizarii avortului sunt mai numerosi decat opozantii, insa tentativa de relaxare a legislatiei prin consultare populara ar putea totusi sa esueze din cauza ratei absenteismului.

Participarea la vot trebuie sa atinga 50%, fapt care nu s-a intamplat la ultimul referendum portughez pe aceasta tema, din 1998, cand absenteismul a fost de 68%.

Conform studiilor sociologice, rata de participare in aceasta duminica se va situa undeva intre 79 si 50 de procente, insa diferentele mari dintre prognoze faceau foarte dificil de prevazut daca rezultatul va fi sau nu validat.    

Indiferent de cati portughezi vor veni la vot duminica, sansele ca femeile portugheze sa-si poata planifica viata familiala mai usor sunt mult mai ridicate decat in 1998.

Atunci, desi 51a dintre cei prezenti la vot au optat pentru dezincriminare, guvernul s-a opus si, pentru ca Legea Fundamentala o permitea, au optat sa ignore dorinta celor 32a din electorii veniti la urne.

Acum insa, premierul socialist Jose Socrates s-a pronuntat in favoarea legalizarii, lasand sa se inteleaga ca, in cazul unui rezultat pozitiv, guvernul sau va inainta parlamentului modificarile legislative, indiferent de rata de participare.

Potrivit Reuters, 23.000 de avorturi ilegale au loc anual in Portugalia, de cele mai multe ori in conditii care pun in pericol viata femeilor.

Legislatie

Avortul in Uniunea Europeana

Legal la cerere:

> in primele 2,5 luni de sarcina: Slovenia> in primele 3 luni de sarcina: Austria, Belgia, Bulgaria, Cehia, Danemarca, Estonia, Franta, Germania, Grecia, Italia, Letonia, Lituania, Slovacia, Ungaria> in primele 3,5 luni de sarcina: Romania> in primele 4,5 luni de sarcina: Suedia> in primele 7 luni de sarcina: Olanda

In anumite conditii:

> legal, numai in cazuri de viol, incest, probleme sociale sau daca mama este in pericol: Luxemburg (in primele 3 luni), *Spania (in primele 7 luni), Finlanda (in primele 8 luni)

> legal, numai in cazuri de viol, incest sau cand sanatatea mamei este in pericol: *Portugalia (in primele 4 luni), *Cipru (in primele 7 luni)

> legal, in primele 3 luni numai in caz de viol, incest, malformatii fetale sau cand sanatatea mamei este in pericol: *Polonia

> legal in primele 8 luni numai din motive sociale sau cand sanatatea mamei este in pericol: Marea Britanie

> legal numai in cazul in care viata mamei este in pericol, inclusiv in cazul riscului de suicid: *Irlanda

> ilegal in orice conditii: *Malta

* Tarile cu cele mai restrictive conditii pentru avort

Ne puteți urmări și pe Google News